„Mi-aş dori să îi văd pe tineri puţin mai deschişi din punctul de vedere al comunicării, să ştie să se prezinte mai bine la interviu şi apoi să ştie să se „vândă“ mai departe, în interiorul companiei. Există studenţi care în timpul facultăţii se implică în tot felul de asociaţii studenţeşti, merg la firme, fac internship, trec prin programe de training, iar diferenţa se cunoaşte, pentru că vin mai bine pregătiţi la interviu“, a spus Irina Trifu, responsabil de relaţia cu universităţile în cadrul grupului Renault, companie care recrutează în prezent candidaţi pentru zone precum inginerie sau servicii şi care şi-a prezentat oferta de posturi vacante la târgul de joburi de finalul săptămânii trecute.
Peste 2.000 de persoane au participat vineri dimineaţă, în primele două ore de la deschidere, la târgul de joburi „Angajatori de Top“, unde 100 de angajatori au scos la concurs peste 3.400 de locuri de muncă şi stagii de practică.
Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi în cazul unor firme din domeniul serviciilor de externalizare, care au fost în ultimii ani angajatori activi, recrutând mai ales studenţi şi tineri absolvenţi.