Viitorul Tarom, în mâinile unei pensionare, ale unui absolvent de Spiru Haret şi ale unui agent de vânzări Orange

Componenţa Consiliului de Administraţie al Tarom s-a schimbat. Silvia Popeangă a devenit preşedintele CA al companiei naţionale de luna trecută şi îl înlocuieşte pe Radu Francis Florescu, care rămâne doar membru.

 

Silvia Popeangă, 62 de ani, a fost directorul Direcţiei Fianciare la Romatsa şi a fost reprezentantul Regiei în Adunarea Generală a Acţionarilor Tarom. Declaraţia de avere completată luna trecută arată că Popeangă este consilier personal la Ministerul Transporturilor, scrie economica.net. 

 

Potrivit acesteia, Popeangă are două terenuri intravilane, unul de 1.606 mp la Bucureşti, şi unul de 2.613 mp la Dunavăţu de Sus, acolo unde are şi o casă de vacanţă. Noul preşedinte CA mai deţine o casă în Bucureşti, un Renault din 2001, are 2.000 de lei în două conturi, dar şi două credite cu o valoare totală de 100.000 de lei.

 

Popeangă a încasat de la Ministerul Transporturilor 38.671 lei (peste 8.600 de euro), 40.166 de lei (circa 9.000 de euro) indemnizaţie ca membru în CA la Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) și 48.896 de lei (peste 10.800 de euro) pensie. 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed