Vremea rea a făcut ravagii în România. Acoperișul unui bloc, smuls de vânt. Mai multe mașini, distruse

0
Sursa: Antena 3

Vremea rea face ravagii în România. În mai multe locuri din țară, efectele furtunii puternice se resimt și lasă prăpăd în jurul lor.

În Reșița spre exemplu, acoperișul unui bloc a fost smuls de vânt și adus la pământ. Și aceasta nu este singura zonă vizată.


La Timișoara a început să plouă și potrivit meteorologilor, începând cu ora 12.00 în această parte a țării, a fost dată o avertizare de cod galben de ploi și instabilitate atmosferică, arată Antena 3.

Străzi inundate, mașini distruse de furtună

Totuși, problemele în partea de vest a țării au început încă de ieri, spre exemplu, în județul Caraș Severin, pompierii au muncit mai bine de cinci ore pentru a înlătura efectele provocate de furtună.

La Reșița, cel mai afectat oraș din județul Caraș Severin, acoperișul unui bloc de patru etaje a fost smuls de vânt și aruncat peste un stâlp de electricitate.

Acesta s-a prăbușit peste nouă autoturisme, toate mașinile au fost avariate, practic, doar un noroc a făcut ca să nu fie nimeni în zonă la acea oră. Un întreg cartier a rămas fără curent electric.

Nici alte zone din țară nu au scăpat de efectele furtunilor. Vremea rea a făcut pagube și în județul Hunedoara acolo unde în Lupeni, mai multe străzi au fost inundate, iar în localitatea Uricani, pompierii au intervenit pentru a evacua apa din subsolul mai multor gospodării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.