A murit actorul Costel Constantin

Este doliu în lumea teatrului românesc! A murit marele actor Costel Constantin. Maestrul nu era cunoscut cu probleme de sănătate. Acesta avea 81 de ani. 

Fiica lui Dinu Săraru, Alexandra Săraru, a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook.

„Să te odihnească Dumnezeu, prietenul nostru bun. Te-ai dus la ceruri să te întâlnești cu Mihaela și tata! S-a dus și Costel Constantin, Ștefan cel Mare din Apus de soare, poate ultimul din generația de aur a marilor actori! Sunteți acum toți, acolo, Undeva, și, poate, puneți și de-o piesă de teatru. Adio, bun prieten! Și regret că aseară nu ti-am răspuns la mesaj. Ne întorceam de la tata!”, a scris Alexandra Săraru pe rețeaua de socializare.

Costel Constantin s-a născut, în octombrie 1942, la Galați. A absolvit liceul Liceul Mihail Kogălniceanu, unde a fost membru al trupei de teatru a școlii. În 1964, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa profesor Beate Fredanov. Fratele mamei sale era Damian Bozianu, actor renumit in Galați, care i-a fost model. A venit la București și a intrat din prima încercare la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografică, pe care l-a absolvit în 1964.

Cinemagia amintește că, după absolvire, a fost repartizat la Teatrul National din Iași, unde a debutat în „Beckett”, de Jean Anouilh. În 1969, a fost descoperit de actorul Radu Beligan, pe atunci director al Teatrului National București, care l-a adus înapoi în Capitală. Pe scena TNB a debutat în 1970, cu rolul Nick din piesa „Cui i-e frica de Virginia Woolf?”, de Edward Albee.

Anul trecut, actorul Costel Constantin s-a retras din activitate. După șase decenii de carieră, a jucat ultimul său rol pe scena Teatrului Național din București. În iunie 2023, și-a luat rămas bun de la public, după ce a a jucat pentru ultima dată în piesa „Omul care a văzut moartea”.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed