”E trist și dureros și fără prea multe cuvinte! Maestrul Nicolae Dabija, bunul meu prieten, marele academician român-basarabean, poet și om de cultură pregnant, a plecat la ceruri, în lumina imensității sale. Mi-e destul de greu să vorbesc, mai ales că acum o lună și jumătate, pe 22 ianuarie 2021, la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, organizam împreună un eveniment dedicat lui Mihai Eminescu și Unirii. Viața e prea dură și ne răpește tocmai bucuriile cele mai de preț!

Nu voi vorbi la trecut, pentru că e nedrept și pentru eu îl voi păstra veșnic intact în inima și în gândurile mele! Nicolae Dabija, scriitor de geniu, poet înzestrat cu suflet, idee și imagine, academician, o mare valoare a României mari, de aici și de dincolo de Prut, este un om simplu cu sufletul înalt, cu sfinte valori și cu o modestie și o omenie cum am putut vedea doar la Grigore Vieru sau Eugen Doga. Nicolae Dabija învie în versul său și dincolo de genialitatea sa, îți arată cealaltă față a felului de-a fi om, fără încărcări inutile de atitudini și pretenții, fără invidii, fără dorința de-a demonstra cuiva ceva. Versul său atinge infinitul și sigur, fără a avea vreu pic de emoție, poate creiona o lume a frumuseții doar din câteva nuanțe ale sufletului său, care-i o icoană a bunătății, o fereastră de pe care vin și pleacă zâmbete și iubiri, lăsând lumină și binecuvântare-n urma sa. Cum a devenit el, ca maestru al vorbei, “desculț fără țară”, așa mi-s eu desculț fără poezia lui, iar de azi, și fără el!  Pentru mine, Nicolae Dabija, de mă întreabă cineva, este începutul și sfârșitul a tot ce mai există simplu și solidar în poezia românească, atât de simplu încât să opună rezistență unor asupriri ale puternicelor vorbe”, și-a exprimat regretul scriitorul și jurnalistul solistul Paul Surugiu ”Fuego”.