Administraţia ArcelorMittal Galaţi confirmă închidera Uzinei CoscoChimice

0

"Astăzi (n.r. miercuri, 8 aprilie) am luat decizia de a începe procesul de închidere a celor trei baterii de cocsificare. Din punct de vedere economic şi al securităţii muncii, nu mai puteam continua activitatea cu aceste baterii", a spus directorul general al companiei, Augustin Kochuparampil.

El a explicat că o reducere suplimentară a producţiei de cocs sub nivelul minim acceptat ar fi pus în pericol activitatea combinatului. În prezent, pe stoc, sunt 150.000 tone de cocs.

Pentru continuarea producţiei, ArcelorMittal Galaţi negociază un contract pe termen lung cu un combinat din Polonia, parte a grupului ArcelorMittal, ZKZ.

Referindu-se la cei 1.400 angajaţi care lucrează la bateriile de cocsificare, Kochuparampil a menţionat că nu vor fi făcute concedieri, o parte dintre aceştia vor fi redistribuiţi către alte sectoare de activitate din combinat şi li se va oferi un pachet compensatoriu pentru plecări voluntare.

De asemenea, directorul general al ArcelorMittal Galaţi a precizat că se află în stadiu de proiect reconstrucţia unei baterii de cocsificare, proiect demarat înainte de declanşarea crizei financiare şi economice, a cărui investiţie preconizată era de 85 milioane de dolari.

Kochuparampil a spus că proiectul va demara după ce criza economică va lua sfârşit.

Înainte de declanşarea crizei, ArcelorMittal Galaţi lucra cu cinci baterii de cocsificare, din care bateria nr. 3 a fost închisă în octombrie 2008 şi bateria nr. 5 în februarie 2009. Ambele baterii au fost închise deoarece le expirase durata de viaţă.

ArcelorMittal va reduce producţia din Europa cu 50%, de la sfârşitul lunii aprilie, a declarat, miercuri, pentru AFP, Jacques Laplanche, secretar în cadrul confederaţiei generale a muncii pentru întreprinderile europene.

ArcelorMittal este cea mai mare companie de oţel din lume, având peste 300.000 de angajaţi în peste 60 de ţări. În România, compania controlează combinatele de la Hunedoara şi Galaţi, producătorii de ţevi din Roman şi Iaşi, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi filiala locală a companiei de construcţii ArcelorMittal Construction.

SURSA: NEWSIN