Administraţia Porturilor Maritime Constanţa: Traficul de mărfuri în porturile maritime de la începutul anului a depăşit 32 de milioane de tone, cu o creştere de 8%

0
11
Administraţia Porturilor Maritime Constanţa: Traficul de mărfuri în porturile maritime de la începutul anului a depăşit 32 de milioane de tone, cu o creştere de 8%

CN APMC a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că, din traficul total, peste 24 de milioane de tone reprezintă trafic maritim, iar restul fluvial. 

 

“Traficul total este structurat astfel: 10,43 milioane tone import, 9,35 milioane tone export, 9,96 milioane tone tranzit şi 2,35 milioane tone cabotaj. Din traficul total, 24,24 milioane tone reprezintă trafic maritim şi 7,87 milioane tone reprezintă traficului fluvial. Atât traficul maritim, cât şi cel fluvial au înregistrat creşteri de 8%, cel maritim până la 24,24 milioane tone (faţă de 22,43 milioane tone în primele şase luni din 2020), iar cel fluvial a înregistrat o creştere de 7,9 %, până la 7,87 milioane tone, faţă de 7,29 milioane tone, cantitate înregistrată în ianuarie-iunie 2020”, a precizat CN APMC. 

 

Sursa citată menţionează că traficul de cereale se menţine la aproximativ acelaşi nivel ca în anii anteriori, atingând aproape 11 milioane de tone în primul semestru. 

 

De asemenea, creşteri semnificative de trafic se regăsesc în cazul următoarelor grupe de mărfuri: petrol brut, combustibili minerali solizi, minereuri de fier, produse metalice, minereuri, deşeuri neferoase.

 

Totodată, scăderi de trafic au fost înregistrate pentru produse petroliere, îngrăşăminte, seminţe uleioase şi fructe oleaginoase.

 

Traficul de containere se menţine la nivelul celui de la sfârşitul lunii iunie 2020, de 3,1 milioane tone, diferenţa făcând-o numărul de TEU, respectiv 312.169 TEU în primele şase luni ale anului 2021, comparativ cu 310.503 TEU în aceeaşi perioadă 2020.