Adrian Năstase, audiat la Parchetul General

Potrivit unor surse judiciare, lui Năstase i s-au adus la cunoştinţă învinuirile. Anchetatorii spun că Năstase deţinea ilegal peste 300 de cartuşe.

„În continuarea cercetărilor în cauza constituită ca urmare a disjungerii din dosarul privind tentativa de sinucidere a numitului Năstase Adrian, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. 1 Cod penal. Prin rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

La data de 21.06.2012, s-a constatat că învinuitul Năstase Adrian deţinea fără drept, la domiciliul său, un număr de 359 cartuşe calibru 38 special, în plus faţă de cantitatea de 50 bucăţi menţionată în permisul de port armă, respectiv 6 cartuşe calibru 338 Win şi 34 cartuşe calibru 222 Rem, pentru care nu era autorizat să deţină”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În 24 august 2012, Ministerul Public a anunţat că Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce anchetatorii au găsit în locuinţa lui, în urma tentativei de sinucidere, cartuşe pentru care acesta nu avea autorizaţie”, au arătat procurorii.

Potrivit Codului Penal, fapta de care este acuzat Năstase se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed