Alertă de securitate, după un accident în care a fost implicat un vehicul din convoiul lui Biden

Un vehicul din convoiul preşedintelui american Joe Biden a fost lovit duminică de o maşină în timp ce liderul de la Casa Albă părăsea sediul său de campanie din Delaware. Coliziunea dintre o berlină şi un SUV din convoi a provocat un zgomot puternic, relatează AFP.

Vehiculul din convoiul prezidenţial se afla la o intersecţie din apropierea sediului de campanie, la aproximativ 40 de metri de Biden. Agenţii au interceptat imediat berlina înmatriculată în Delaware şi au îndreptat armele spre şofer.

Personalul de securitate l-a urcat imediat pe Joe Biden într-un vehicul care îl aştepta şi l-a condus departe de clădirea din centrul oraşului Wilmington. „Preşedintele şi prima doamnă sunt bine”, a declarat un oficial de la Casa Albă care a asistat la incident.

Adunaţi pe trotuarul din faţa birourilor de campanie, unde preşedintele şi Jill Biden luaseră masa împreună cu echipa lor, reporterii tocmai îi puseseră o întrebare lui Biden în momentul în care s-a auzit coliziunea.

Jurnaliştii au fost strânşi rapid de către personal pentru a se alătura convoiului care a părăsit locul respectiv în ploaie. Biden a ajuns în siguranţă la casa familiei sale fără alte incidente.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed