Alertă în Europa! Mai multe persoane, arestate. Ar fi plănuit atacuri în marile orașe de sărbători

Mai multe persoane suspectate că plănuiau atacuri în perioada sărbătorilor au fost arestate în Austria şi Germania, scrie News.ro

Poliţia germană a anunţat sâmbătă seara că efectuează percheziţii în catedrala din Köln (vestul oraşului) cu ajutorul câinilor, în urma unui ”avertisment de pericol” emis pentru noaptea de Anul Nou.

”Chiar dacă informaţiile se referă la ajunul Anului Nou, începând din această seară vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a asigura siguranţa vizitatorilor la catedrală în ajunul Crăciunului”, a declarat şeful poliţiei din Köln, Michael Esser, citat într-un comunicat.

După slujba de seară şi „de comun acord cu responsabilul cu securitatea capitlului catedralei”, catedrala a fost percheziţionată cu câini speciali dresaţi în acest sens, a precizat poliţia.

”Duminică, toţi vizitatorii vor fi supuşi unui control înainte de a intra în lăcaşul de cult”, se arată în comunicat.

”Poliţia recomandă oamenilor să nu aibă genţi la ei şi să ajungă devreme la slujbă”, a adăugat șeful poliției.

Cotidianul german Bild relatează pe site-ul său că serviciile de securitate din Austria, Germania şi Spania au primit indicii că un grup islamist plănuieşte mai multe atacuri în Europa, posibil în noaptea de Anul Nou şi de Crăciun.

Potrivit ziarului, ţintele acestor atacuri ar putea fi slujbele de Crăciun din Köln, Viena şi Madrid.

În cursul serii, poliţia din Köln şi Viena a indicat că îşi intensifică măsurile de securitate din cauza unei posibile ameninţări.

De asemenea, ziarul susţine că primele arestări efectuate de forţele speciale au avut loc sâmbătă la Viena, precum şi una în Germania.

Potrivit agenţiei germane de presă DPA, gruparea islamistă ar putea avea legătură cu gruparea teroristă Statul Islamic din Khorassan, care este activă în Asia Centrală şi de Sud.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed