Diplomat britanic: Români, sunteți bineveniţi în Marea Britanie!

0

„Aşa cum consemnează Tratatul de la Lisabona, românii sunt liberi să muncească, să circule şi să studieze oriunde în UE, iar românii sunt bineveniţi în Marea Britanie! De la miile de tineri care au ales să studieze la universităţi din Regatul Unit la personalul medical românesc care deserveşte NHS, sistemul nostru public de sănătate, vorbim de un parteneriat între prieteni”, a declarat diplomatul britanic.

 

El a adăugat că există şi o minoritate de români în Regatul Unit care are legături cu criminalitatea şi din acest motiv cooperarea existentă între poliţia britanică şi cea română este foarte importantă.

 

Paul Brummell a subiliniat că România nu are o imagine foarte bună în presa britanică şi va colabora cu ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, în vederea îmbunătăţirii acestei imagini. „Pentru rezolvarea acestei probleme, cel mai bun ambasador pentru România trebuie să fie românii care lucrează în Marea Britanie”, a spus Brummell, care a adăugat că imigraţia este un subiect important pentru publicul britanic şi probabil va fi o temă de campanie şi în alegerile legislative de anul viitor din Marea Britanie.

 

Noul ambasador al Marii Britanii la Bucureşti a amintit că a vizitat România încă din anii ’80, când era doar elev, pentru ca apoi să mai viziteze de două ori ţara noastră, la intervale de câte zece ani, în calitate de diplomat.

 

Paul Brummell a susţinut întreaga conferinţă de prezentare în limba română, pe care a studiat-o în ultimele luni la Iaşi.

 

Brummell are un mandat de patru ani în România, până în 2018, el fiind anterior ambasador al Marii Britanii în Turkmenistan şi Kazahstan, precum şi Înalt Reprezentant al Majestăţii Sale, Regina Elisabeta a II-a, în Barbados.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.