Turcia şi România sunt, „din punct de vedere strategic", în acelaşi loc, a declarat ambasadorul Turciei la Bucureşti, Özgür Kıvanç Altan, într-un interviu pentru Agerpres.
„Turcia şi România sunt în acelaşi spaţiu, la modul real. Ştiţi cât faceţi cu avionul până la Istanbul? Cincizeci de minute. Practic înseamnă că suntem, din punct de vedere strategic, în acelaşi loc. (…) Acesta este un fapt - 50 de minute cu avionul şi numai 630 de kilometri cu maşina. Este foarte aproape. Sufleteşte, distanţa nu este foarte mare'', a transmis ambasadorul.
Özgür Kıvanç Altan a mai spus că Turcia e una din țările care au susținut aderarea României la NATO, dar și că este principalul investitor în România.
„Suntem ţări aliate, iar Turcia este una dintre ţările care au susţinut aderarea României la NATO foarte ferm, deoarece existau unele îndoieli ale unor membre NATO atunci, iar noi am fost unul dintre susţinătorii fermi. Ulterior, după cum ştiţi, am stabilit Parteneriatul Strategic. Suntem vecini. Fiecare picătură de apă care ajunge în Dunăre trece prin Bosfor. Mereu mă gândesc la asta, atât suntem de conectaţi unii cu alţii. Armatele noastre colaborează (…). Volumul schimburilor comerciale este imens. În acest sens, suntem în Top 5 şi partenerul comercial numărul unu care nu face parte din UE. În medie, suntem între primii patru, cinci. Companiile din Turcia sunt printre principalii investitori. Dacă vedeţi cifrele, sunt pe locul 14, dar în realitate sunt în Top 5, deoarece investiţiile sunt făcute prin Olanda. Avem relaţii interpersonale puternice, turism. Dar, istoric, există şi comunitatea turco-tătară, care este aici în pace, deoarece România este o ţară liberală şi, din acest motiv, cei din comunitate şi-au putut exprima identitatea prin religie, limbă, tradiţii. Când sunt întrebaţi de unde sunt, răspunsul este că sunt mândri să fie români, dar şi mândri de originea turcă. Ambele ţări au de câştigat, această comunitate este o punte pentru ambele ţări”, a mai declarat ambasadorul Turciei.





