ANAF: Regulile inspecției fiscale și ale controlului antifraudă ar urma să fie schimbate

0

Regulile în funcție de care se desfășoară inspecția fiscală și controlul antifraudă urmează să fie modificate, potrivit unui anunț făcut marți de Daniel Tudor, vicepreședintele ANAF, în cadrul unei conferințe de fiscalitate organizate în București.

Oficialul Fiscului a spus că propunerile pentru modificarea Codului de procedură fiscală țin cont atât de părerile contribuabililor, cât și de nevoile pe care instituția le identifică în modificări ce țin de natura procedurală. „Dorim să flexibilizăm procedurile, mai ales pe zona de inspecție fiscală, respectiv pe zona antifraudei, care reprezintă un subiect larg dezbătut. Și în acest sens sunt analizate niște propuneri de modificare, care urmează, la momentul la care vom decide forma finală la care ajungem, să le scoatem în dezbatere publică”, a declarat vicele ANAF.

 

mai multe, pe avocatnet.ro