Analiza bursieră a săptămânii 22-26 iunie. BET FI – singurul indice pe plus

0

„Din seria ridicării pragului de deţinere la SIF-uri, în săptămâna curentă am cunoscut încă o zi de spectacol pe cele cinci Societăţi de Investiţii Financiare, unde este din ce în ce mai clar că se fac presiuni majore cu privire la ridicarea pragului de deţinere la 5%. Totuşi, de data aceasta entuziasmul a fost mai reţinut, iar creşterea de 11,15% înregistrată în ziua anunţului propunerii legislative (miercuri – n.r.) a fost urmată de deprecieri de în şedinţa bursieră următoare”, comentează Andreea Gheorghe, în analiza săptămânală realizată de casa de brokeraj Intercapital Invest.

Propunerea de eliminare a pragului de deţinere de 1% din capitalul societăţilor de investiţii financiare (SIF) a fost iniţiată de mai mulţi senatori şi deputaţi din cadrul mai multor partide politice.

„Ne ocupăm de trei luni de această chestiune. Am avut invitaţi la subcomisia care se ocupă direct de piaţa de capital în cadrul Comisiei de Buget Finaţe din Senat, unde au venit reprezentanţii BVB, investitorii de pe piaţa de capital, ulterior având şi o discuţie cu CNVM„, a declarat, pentru NewsIn, Ovidiu Marian, unul dintre iniţiatorii propunerii.

El a adăugat că proiectul legislativ ar putea fi discutat în plenul Parlamentului în septembrie, după vacanţa parlamentară. Analiştii de la Intercapital consideră că până în toamnă evoluţia indicelui BET-FI se va corela, ca şi până acum, cu ceilalţi indici de la BVB.

Lichiditatea pieţei de acţiuni de la BVB a sporit uşor în ultima săptămână (22-26 iunie), la 95,46 milioane lei (22,59 milioane euro), după ce în săptămâna precedentă (15-19 iunie) schimburile însumaseră 85,77 milioane lei (20,29 milioane euro).

În schimb, capitalizarea pieţei reglementate a BVB a continuat să scadă, cu 2,43%, la 55,32 miliarde lei (13,13 miliarde euro), faţă de nivelul înregistrat săptămâna trecută, de 56,7 miliarde lei (13,43 miliarde euro).

„Exceptând evenimentele legate de SIF-uri, după aprecierile de până la 100% pe indici din minimele atinse la finalul lunii februarie, în prezent în piaţă există o anumită stare de incertitudine. Aceasta, cel mai probabil, până la evenimente mai concrete ar trebui să ducă la formarea unei zone de acumulare pe indici, canalul pe care aceştia îl pot forma în următoarea perioadă putând fi de până la +/- 15%-20%„, potrivit raportului de analiză al Intercapital Invest.

BET-FI încheie săptămâna pe verde, susţinut de creşterea puternică de miercuri

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la BVB, a scăzut cu 1,98% în ultima săptămână, ajungând la 3.408,16 puncte.

De asemenea, indicele compozit al pieţei, BET-C, care reflectă evoluţia acţiunilor listate la primele două categorii ale Bursei cu excepţia SIF-urilor, a pierdut 1,99%, până la 2.092,39 puncte.

BET-FI, care arată evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a fost singurul indice care a încheiat săptămâna pe plus, cu o creştere de 1,65%, la nivelul de 16.540,50 de puncte, fiind ajutat de creşterea de peste 11% înregistrată în şedinţa de miercuri, ca urmare a propunerii legislative de eliminare a pragului de deţinere de 1%.

În schimb, indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, care reflectă evoluţia a 15 dintre cele mai tranzacţionate companii de la BVB, a pierdut 2,20% în perioada 22 – 26 iunie, până la 6.788,06 puncte.

De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, a coborât cu 1%, la 327,95 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a 10 titluri din sectorul energetic de la Bursă, a scăzut cu 2,06%, până la nivelul de 489,13 puncte.

Aprecieri uşoare pentru acţiunile SIF, în pofida propunerii de eliminare a pragului

Cele cinci acţiuni ale societăţilor de investiţii financiare (SIF) au atras schimburi totale de 44,54 milioane lei, adică 47% din valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni din ultima săptămână la Bursă.

Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piaţă, cu schimburi totale de 17,63 milioane lei, în timp ce cotaţia lor a stagnat la 0,85 lei/acţiune. Au urmat titlurile SIF Moldova (SIF2), cu o apreciere de 1,44%, până la 0,7050 lei, în urma unor schimburi de 10,95 milioane lei.

Cotaţia acţiunilor SIF Transilvania (SIF3) a urcat cu 0,98%, la 0,4140 lei/acţiune, iar schimburile au totalizat în ultima săptămână 8,17 milioane lei.

Totodată, titlurile SIF Muntenia (SIF4) s-au scumpit cel mai mult în acest sector, cu 3,42%, ultimul preţ fiind de 0,6050 lei, iar lichiditatea s-a cifrat la 4,8 milioane lei, în vreme ce acţiunile SIF Banat-Crişana (SIF1) au avansat cu 2,44%, la cotaţia de 0,84 lei, în urma unor tranzacţii de 3 milioane lei.

Tendinţă nehotărâtă pe sectorul bancar, doar acţiunile BRD încheie pe plus

Sectorul bancar a atras schimburi modeste în ultima săptămână, de 14,32 milioane lei, adică 15% din valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de la BVB.

Acţiunile BRD SocGen (BRD) au generat a cincea lichiditate din piaţă, de 7,88 milioane lei, iar cotaţia lor a crescut uşor – cu 0,61% – până la 8,30 lei.

Pe de altă parte, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au suferit o corecţie de 4,20%, până la preţul de 1,14 lei, pe suportul unui rulaj de 4,71 milioane lei.

De asemenea, preţul titlurilor Erste Bank (EBS) a coborât cu 2,26% până la 78 lei, tranzacţiile cu aceste acţiuni însumând 1,72 milioane lei.

Titlurile Rompetrol Rafinare îţi continuă creşterea, în aşteptarea ofertei de preluare

La nivelul sectorului energetic s-au remarcat acţiunile Petrom (SNP), cu un rulaj de 5,17 milioane lei şi o depreciere de 5,31%, până la 0,2320 lei. De asemenea, titlurile Transgaz Mediaş (TGN) au pierdut 3,97%, la un curs de 145 lei, în vreme ce rulajul săptămânal s-a cifrat la 3,17 milioane lei.

În schimb, titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au avut un câştig de 2,27%, până la cotaţia de 0,0450 lei, pe suportul unor tranzacţii de 3,18 milioane lei, fiind susţinute de aşteptările investitorilor legate de o ofertă publică iniţială din partea companiei petroliere KazMunaiGaz.

Totodată, vineri, Bursa a suspendat de la tranzacţionare acţiunile RRC, întrucât Dinu Patriciu a anunţat vânzarea participaţiei pe care o mai deţinea în cadrul The Rompetrol Group (compania mamă a RRC), de 25%, către KazMunaiGaz.

Omul de afaceri Dinu Patriciu, directorul executiv al Grupului Rompetrol, a precizat că decizia sa de vânzare a participaţiei de 25% din grup face parte dintr-o strategie de business mai largă, care vizeză concentrarea eforturilor în trei sectoare principale: piaţa imobiliară europeană, mass media şi un număr de alte proiecte importante din zona sectorului energetic.

Ieşirea lui Dinu Patriciu din acţionariatul The Rompetrol Group nu schimbă cu nimic situaţia legată de obligativitatea KazMunaiGaz de a face oferte de preluare la cele două companii din grup listate pe Bursa de la Bucureşti, după cum prevede o instrucţiune a Comisie Naţionale a Valorilor Mobiliare.

CNVM a adoptat recent o instrucţiune referitoare la deţinerile directe şi indirecte, prin care orice acţionar care are mai mult de 33% din drepturile de vot în cadrul unei companii este obligat să facă ofertă publică de preluare, în termen de 2 luni.