Angajaţi în străinătate, angajatori în România, prin Diaspora Start-Up

Alexandra vine din Australia, unde s-a mutat în 2016 și a învăţat arhitectura metropolelor şi a micilor suburbii. Ieșeanca a contribuit în Melbourne, la proiectul 600 Collins St. al biroului de arhitectură Zaha Hadid, care a modificat peisajul orașului australian. La scurt timp după ce a plecat din România a descoperit că şi în unul dintre cele mai „fericite” oraşe din lume, sunt probleme ca acasă și a simțit o mare înstrăinare şi însingurare. Stilul de viață i s-a schimbat radical. Fetița ei stătea la Before School şi After School aproape zilnic, de dimineaţă până seara, în timp ce Alexandra petrecea foarte mult timp la serviciu şi în drum spre şcoala copilei.

„Deși multe sunt de rezolvat în alte ţări, cum ar fi infrastructura rutieră, au atâtea alte probleme în schimb, încât pentru mine nu mai avea rost să rămân. Acolo, în Melbourne, am început să-mi pun tot felul de întrebări ce ţin de rostul meu în viaţă. Răspunsul era atât de simplu: să mă întorc în ţară. România mea – care miroase a fân şi a brazi, cu munte şi mare, vara dogoritoare şi iarna cu zăpadă adevărată, bunici cu riduri şi mâini crăpate, tineri extra-hippy şi cluburi de muzică mereu la modă – asta era ţara în care am vrut să mă întorc. Şi am făcut-o”, mărturiseşte Alexandra. Acolo, în străinătate, a descoperit că adevărata resursă a ţării noastre sunt oamenii. S-a întors cu scopul de a reuşi şi a pune bazele unui birou de arhitectură şi design interior la Iaşi.

 

Alexandra este printre cei 60 de români reveniți în țară care au primit subvenţii a câte 40.000 de euro pentru a-şi înfiinţa acasă propria afacere, în cadrul proiectului „Diaspora ReSTART”, implementat de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România. Cel puţin 120 de locuri de muncă au fost create odată cu cele 60 de noi afaceri. Cei mai mulţi autori de planuri de afaceri sunt românii din Spania, urmaţi de cei din Marea Britanie, Italia, Olanda, Franţa, Germania, Republica Moldova, SUA şi în cele din urmă din Belgia, Luxemburg, Portugalia, Dubai, Austria, Australia, Elveția, Danemarca. Start-up-urile vizează domenii din cele mai diverse, între care întreținerea și repararea autovehiculelor, restaurante, activități ale portalurilor, consultanță pentru management și afaceri, dar şi de înfrumusețare.

Proiectul le-a oferit românilor din diaspora câteva resurse esenţiale: finanţare nerambursabilă, cursuri de formare antreprenorială, consiliere, mentorat și asistență în dezvoltarea afacerii în primii ani de activitate.

„În condițiile în care România se confruntă cu o criză a forţei de muncă dublată de un exod continuu al tinerilor, acest tip de proiect este un semnal pozitiv pe care statul îl dă românilor din diaspora. Pentru a asigura sustenabilitatea acestui demers, este nevoie de un efort susţinut al tuturor actorilor implicaţi, atât din mediul public, cât şi din cel privat. Pe lângă întoarcerea acasă a românilor, acest proiect îşi propune ca aceştia să înceapă să producă valoare adăugată pentru ţara noastră. Firmele finanţate sunt fondate în Romania şi locurile de muncă sunt create tot aici, deci, consider că acest deziderat este atins”, a declarat Oana Bâra, manager de proiect, Consiliul Naţional al IMM-urilor.

 

CU EXPERIENŢA DIN STRĂINĂTATE, ACUM PRODUC ÎN ROMÂNIA

Mulţi români stabiliți în afara granițelor doresc să se repatrieze și să înființeze o afacere în România, iar programul „Diaspora Start-Up” le oferă această posibilitate. Până în prezent, peste 7000 de români din diaspora au beneficiat de programul de formare antreprenorială cu bani europeni, pentru a obţine o finanțare 100% nerambursabilă pentru deschiderea unei afaceri în țară. Sunt diferiţi. Unii, tineri, sub 30 de ani, care au studiat şi muncit în afara ţării, au venit acasă cu un mix de know-how şi entuziasm, încercând să implementeze şi în Romania idei pe care le-au văzut în străinătate. Alţii, sunt cei de peste 45 de ani, plecaţi de cel puțin 15 ani şi, care, după multă muncă şi efort, se întorc în ţară pentru a-şi lansa o afacere în domeniul în care au lucrat acolo.

După Facultatea de Drept din București și câțiva ani intensivi de muncă în România, Ana-Maria din Bacău a ales să plece din ţară. Avocat de profesie, ea a locuit, în ultima vreme, în Elveţia şi Portugalia. A sperat că alta este soarta tinerilor avocaţi în afara României. S-a lovit de aceleași probleme: scepticism faţă de începători, muncă de 10-12 ore pe zi, la diverse multinaționale sau pe cont propriu, riscul de a nu avea venituri constante. Atunci a decis să revină acasă şi să înceapă o afacere. Visul ei a devenit realitate odată cu lansarea proiectului „Avoteca”, cu care a câștigat concursul de planuri de afaceri din bani europeni.

 

 

Avoteca este platforma online care va promova avocați tineri, foarte bine pregătiți și care își doresc să își facă meseria la cel mai înalt nivel. Urmărim, astfel, să creștem notorietatea profesioniștilor, să combatem neprofesionalismul și opiniile eronate despre avocați, bazându-ne pe transparenţă maximă. Platforma va oferi posibilitatea de a scrie recenzii, unii despre alții, atât clienții despre avocații lor, cât și viceversa. Ne propunem să fim un partener important în discuțiile privind accesul nelimitat la justiție prin tehnologie”, a declarat Ana-Maria Drăgănuță Briard.

 

Răzvan Alexandru a ajuns în Olanda acum nouă ani, cu energia de după liceu şi dorinţa de mai mult. Student la Business şi Management Internațional la Erasmus Rotterdam, a înregistrat prima sa companie, fiind fotograf pentru toată facultatea. Apoi a intrat în lumea start-up-urilor, începând cu Nestpick, care a fost achiziţionat de Rocket Internet din Berlin şi continuând cu două afaceri proprii în online, pe partea de software şi marketing. După câțiva ani petrecuți în fața calculatorului, a simțit că e un moment bun să se ocupe şi de ce i-a plăcut dintotdeauna, lumina.

„Mă pasiona, încă din liceu, complexitatea luminii, iar acum doi ani am decis să fac mai multe în acest sens. Am creat design-uri de lămpi şi corpuri de iluminat, lucrând în acelaşi timp şi la instalații pentru spectacole. După un email primit din întâmplare cu oferta Diaspora ReSTART am decis să urmez această cale. Este o oportunitate enormă pentru lămpile pe care vreau să le creez. Voi achiziționa echipamentul necesar fabricării acestora şi voi asigura funcționarea unui studio la Brașov. Procesul este complex, deoarece încercăm să eliminăm necesitatea de becuri, implicând, atât imprimante 3D, dar şi procese create de noi, cu materiale reciclate sau materiale noi”, a relatat Răzvan Alexandru Isac, fondatorul Start-up-ului „Hola”.

CONTEXT

Proiectul „Diaspora ReSTART” este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 şi este implementat în perioada 2017 –  2020. Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) are rol de administrator de scheme de minimis/antreprenoriat și derulează acest proiect în parteneriat cu ADR Nord-Est, Global Commercium Development SRL, Fundația C.A.E.S.A.R. și Metodo Estudios Consultores SL din Spania. Cele 5 organizații specializate în inițierea și dezvoltarea de afaceri sprijină înființarea de întreprinderi româneşti cu profil nonagricol, în zona urbană din regiunile mai puțin dezvoltate ale României, de către cetățenii români din diaspora.

Proiectul este finanțat în cadrul programului „Diaspora Start-Up”, linie de finanțare creată pentru sprijinirea românilor stabiliți în străinătate, care doresc să se întoarcă în România pentru a-și deschide o afacere finanțată cu bani europeni.

 

 

Acest articol face parte din Campania Ministerului Fondurilor Europene, „Bani europeni pentru idei românești” și a fost publicat pe www.money.ro, în cadrul proiectului „Descoperă Programul Operațional Capital Uman” (cod MySMIS 125486), cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.


 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed