Angajaţii din Registrul Comerţului, protest la Ministerul Justiţiei / Revendicările sindicaliştilor

0

”Este în plină desfăşurare acest protest în faţa Ministerului Justiţiei, organizat de Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federatia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical”, anunţă, vineri, sindicaliştii.

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) reclamă inechităţile salariale şi discriminarea faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională justiţie.

De asemenea, reclamă un ”tratament disproporţionat în raport cu importanţa activităţilor derulate şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţii din ONRC în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR”.

”SAONRC cere Guvernului României demersuri urgente pentru majorarea salariilor cu 15% având în vedere faptul că ONRC este instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie. Totodată revendicăm acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, drept care se acordă tuturor celorlalte categorii de salariaţi din familia ocupaţională Justiţie”, au mai transmis sindicaliştii.

Seria protestelor a început în 18 aprilie, cu grevă japoneză şi a continuat cu pichetarea sediilor judeţene.

Sindicaliştii anunţă, începând din luna august 2024, declanşarea conflictului colectiv de muncă, dacă revendicările nu sunt îndeplinite.