Apartament la doar 7.000 de euro

0

Oferta este variată, indiferent de preţul pe care sunteţi dispus să-l oferiţi, de zona ţării unde vreţi să vă cumpăraţi locuinţa sau de utilităţile de care dispune aceasta.

 

De exemplu, o garsonieră în Reşiţa costă 30.075 lei, respectiv 6.683 euro, iar o alta în Năvodari, judeţul Constanţa, pleacă de la 31.806 lei, echivalentul a 7.068 euro.

 

De asemenea, o garsonieră în Cavnic, judeţul Maramureș, scoasă la vânzare de către BRD, are un preţ de pornire de 40.402 lei, adică 8.978 euro.

 

Şi în Braşov preţul unei astfel de locuinţe porneşte de la 38.000 lei, adică 8.444 euro.

 

Apartamente cu două camere la preţuri mici găsiţi în Botoşani, cu 32.200 de lei, adică 7.155 euro, dar şi în Moldova Veche, cu 43.075 lei, adică 9.572 de euro.

 

Chiar şi în Capitală găsiţi locuinţe ieftine. Un apartament cu două camere în sectorul 5 are un preţ de 95.400 lei, echivalentul a 21.200 euro.

 

Proprietăţi la preţuri foarte bune sunt şi în Hunedoara, unde un apartament cu trei camere semidecomandate costă 63.000 de lei, adică 14.000 de euro.

 

De asemenea, în Oradea, un apartament tot cu trei camere, în zona centrală, poate fi achiziţionat cu preţul de pornire de 89.000 de lei, adică aproape 19.700 de euro.

 

Dacă proprietatea nu se vinde la prima licitaţie, preţul scade, la a două licitaţie, cu 25% faţă de preţul evaluat sau chiar până la 70% dacă se prezintă minimum două persoane.

 

La a treia licitaţie, preţul de pornire poate fi redus chiar şi la 50% din cel iniţial.

 

Trebuie să pregătiţi însă suma de 10% din preţul de începere, reprezentând garanţia ce trebuie depusă la banca înainte de a participa la o licitaţie şi care poate fi recuperată dacă nu câştigaţi licitaţia.

 

Imobilele executate silit pot fi cumpărate şi prin credite acordate de instituţiile care au scos bunurile respective la vânzare.

 

Totodată, persoana care a câştigat licitaţia are 30 de zile la dispoziţie să plătească întreagă suma creditorului sau poate negocia plata în rate. În caz contrar, pierde şi garanţia de 10%.