Încă o lună până devenim membri ai fondului mutual pentru riscuri în agricultură

Potrivit lui Popa, acest prim fond mutual pentru riscurile în agricultură va asigura pagubele produse de secetă, inundaţii, îngheţ timpuriu, 65% din acestea vor fi acoperite de UE prin PNDR, iar 35% de către fermierii care vor deveni membri ai acestui fond mutul.

 

 

”Avem 30 de zile la dispoziţie pentru a înfiinţa acest fond mutual. Să încercaţi să deveniţi membri, să vedem care e suma pe care trebuie să o acoperim. E pentru prima oară în România. Alte forme de despăgubiri în agricultură nu avem”, a afirmat Popa.

 

 

La finalul Conferinţei de instruire şi informare a fermierilor şi autorităţilor locale privind implementarea proiectelor pe fonduri europene 2014 – 2020 pe dezvoltare rurală, de la Reghin, Nicolae Popa a precizat că este posibil ca pe teritoriul României să fie înfiinţare două fonduri mutuale, iar acum se face o simulare pentru a se stabili cu ce sume vor contribui fermierii la constituirea acestor fonduri.

 

 

”Pot să fie mai multe fonduri, dar numai să întrunească condiţiile, adică să acopere peste 30% din suprafaţa agricolă a României. Probabil se vor înfiinţa două sau trei fonduri mutuale, este important să se înfiinţeze mai multe, dar vom urmări. (…) Ne deplasăm în teritoriu să atrage atenţia organizaţiilor, fermierilor, să vină să devină membri ca în termenul de 45 de zile – numai că Ordonanţa a apărut la sfârşitul lunii iunie – să înfiinţăm structura aceasta a primului fond mutual de asigurare a riscurilor. Sunt receptivi. (…) Două fonduri mutuale vor fi, probabil. Facem simulări să vedem cu cât trebuie să vină fermierii să contribuie la acest fond, atât pe hectar, cât şi pe cap de animal”, a susţinut reprezentantul APDRP.

 

 

Acesta a precizat că a contribuit la elaborarea actului normativ care a stat la baza reglementării fondurilor mutuale, pe fondul lipsei totale de legislaţie în privinţa asigurării riscurilor din agricultură.

 

 

”Nu mai avem nici Legea 381, a fost abrogată, alt act normativ nu am mai avut la dispoziţie, iar înfiinţarea pentru prima oară în România a fondului mutual este un lucru extraordinar de benefic pentru fermieri, pentru agricultori, pentru riscurile majore, însemnând seceta, care este cea mai frecventă, inundaţiile şi îngheţurile timpurii şi târzii de primăvară şi de toamnă. Or, în această situaţie, eu cred că vom realiza un lucru extraordinar pentru că şi UE vine alături de noi, pentru că din pagubele care se vor înregistra pe parcursul unui an vor fi acoperite 65% din suma totală a pagubelor, care o va acoperi din PNDR, şi 35% va trebui să fie acoperită de fermier, care va trebui să devină membru al acestor fonduri mutuale”, a mai spus Nicolae Popa

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed