Patru români şi un algerian au murit într-un accident rutier în Franţa

0

Anterior, surse citate de presa franceză anunţau moartea a cinci cetăţeni români în accident.

 

 

Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00 (6.00, ora României) în localitatea Teich (departamentul Gironde), în apropierea oraşului Bordeaux. Autoturismul cu care se deplasau cei patru români a intrat în coliziune cu un camion. Potrivit primelor elemente ale anchetei, un pneu al camionului a explodat, iar vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat peste autoturismul în care erau românii, care au murit pe loc. Şoferul camionului a fost rănit.

 

 

În accident au fost implicate alte trei vehicule, două persoane fiind rănite.

 

 

La locul accidentului au fost trimise nouă autospeciale de intervenţie şi 45 de agenţi.