Așteptăm străinii să ne cumpere

0

Într-adevăr, cu toții știam că anul 2014 va fi unul dificil, cu două campanii electorale, pentru alegerile europarlamentare, care au avut loc duminica trecută, și pentru prezidențiale, care se vor desfășura în toamnă.

 

Conform datelor oficiale publicate de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) în execuția bugetară pentru perioada ianuarie-aprilie 2014, se arată că, în această perioadă, cheltuielile de investiții s-au cifrat la 5,9 miliarde de lei, reprezentând doar 0,9% din PIB. Aceste cifre înseamnă o reducere cu 39% comparativ cu investițiile realizate în primele patru luni ale anului trecut.

 

„Investițiile s-au redus cu aproape 40% în primele patru luni din acest an față de aceeași perioadă a anului trecut. Guvernul Ponta a investit în primul trimestru din acest an 5,9 miliarde lei. Anul trecut, în aceeași perioadă, a investit 9,7 miliarde lei. Sumele primite de la UE au scăzut cu peste 18%. Unde este promisiunea unui buget bazat pe investiții?”, se întreabă deputatul PDL Andreea Paul.

 

Iată, însă, că, dacă noi nu suntem interesați să investim în economia autohtonă, străinii se declară chiar bucuroși să o facă. Două rapoarte publicate în ultimele zile de două mari companii de consultanță și audit arată că România, alături de întreaga regiune, devine tot mai atractivă pentru investiții străine.

 

Potrivit raportului anual elaborat de Ernst & Young „European Attractiveness Survey”, România a depăşit Ungaria în clasamentul celor mai atractive ţări pentru investiţii străine în Europa Centrală şi de Est, în 2014, situându-se pe locul al treilea în regiune, după Polonia şi Cehia. 

Iar perspectivele sunt foarte bune pentru noi. În timp ce primele două clasate au scăzut, în 2014 faţă de 2013, atractivitatea României a crescut cu 2 puncte procentuale. Dacă se păstrează această tendinţă, România ar putea depăşi Cehia în anul 2015, devenind a doua cea mai atractivă ţară din regiune pentru investitorii străini.

 

Un alt studiu, de data aceasta al companiei Deloitte, arată că încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani. Potrivit studiului Deloitte CE Private Equity Confidence, ponderea repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii de tranzacţionare în statele din regiune ajunge la 60%, procent de două ori mai mare comparativ cu raportul precedent. Astfel, încrederea investitorilor în Europa de Est continuă să crească la nivelul din perioada 2003-2007.

 

„Este încurajator să vedem o creştere a activităţii de tranzacţionare şi în Romania, comparativ cu anul trecut”, a declarat Hein van Dam, partener Deloitte România.

 

Industria IT&C şi cea financiară se situează pe primele locuri în atragerea interesului investitorilor în România, în perioada octombrie 2013-aprilie 2014.