Circa 50% dintre IMM-uri sunt de acord cu creşterea salariului minim pe economie

0
„Conform distribuţiei răspunsurilor, aproximativ 50% dintre respondenţi afirmă că sunt de acord cu creşterea salariului minim pe economie, în timp ce 38,6% se declară împotriva acestui lucru. 11,8% dintre respondenţi nu s-au exprimat împotriva sau pentru creşterea salariului minim”, potrivit studiului realizat de Cult Market Research.

De asemenea, 52,6% s-au declarat împotriva creşterii TVA, dar cu scăderea cotei unice de impozitare, iar 23,2% au fost pentru această posibilă măsură.

Pentru posibilitatea menţinerii TVA, dar cu o creştere a cotei unice de impozitare, s-au pronunţat favorabil numai 16,7%, în timp ce 54,4% au fost contra.

În privinţa influenţei negative a impozitului forfetar, aproape jumătate dintre respondenţi (48,7%) consideră că au fost afectaţi, iar 42,1% spun că acest impozit nu i-a afectat sub vreo formă. Restul de 9,2% nu au putut aprecia dacă au fost sau nu afectaţi de impozitul forfetar.

Datele pentru acest studiu au fost selectate din chestionarele aplicate în cadrul Topului Naţional al Firmelor Private din 6 noiembrie. Volumul eşantionului s-a ridicat la 228 de chestionare valide.

Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea Înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!