Conform informaţiilor apărute în media online, DNA anchetează achiziţiile de ambulanţe şi elicoptere din acordul cadru. Conform acestora, în vizorul DNA ar fi contractele cu firmele Deltamed SRL si Dlouhny GmBH.
Invitat la emisiunea Constituţia mincinoasă, de la Money.ro TV, doctorul Arafat a justificat că diferenţele de preţ faţă de acordul cadru sunt o urmare a evoluţie cursului leu/euro.
Raed Arafat a menţionat că înainte de semnarea actelor adiţionale au fost consultaţi mai mulţi jurişti care au recomandat modificarea acordurilor. De asemnea, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi echipa de audit au identificat disfuncţionalităţi şi au cerut repararea situaţiei prin acte adiţionale.
Ministrul Sănătăţii a declarat că scandalul a pornit de la două funcţionare din minister. Acestea au refuzat să semneze un act adiţional la contractul de achiziţii al ambulanţelor prin care preţul acestora era calculat la cursul BNR din ziua semnării contractului. Raed Arafat a precizat ca a avut şi acordul Ministerului Finanţelor pentru cumpărarea ambulanţelor.
S-a vehiculat că unul dintre motivele pentru care Raed Arafat a vrut să fie numit ministru a fost tocmai ca să semneze actele adiţionale. Ministrul neagă aceste acuze. “Am făcut un act adiţional pe care l-am semnat înainte să ajung ministru”, a spus Arafat.
“Actul adiţional înseamnă corectarea greşelilor voite sau nevoite”, a adăugat ministrul Sănătăţii, precizând că nesemnarea lor însemna blocarea achiziţiilor în sistemul de sănătate.
Ministrul Sănătaţii, Raed Arafat, nu se simte ameninţat de DNA. El a declarat că actualizarea contractelor cadru de achiziţionare a ambulanţelor este făcută conform legii, astfel nu are motiv să se teamă de procurorii anticorupţie. DNA face verificări în legătură cu acorduri semnate de fostul ministru Vasile Cepoi şi de Raed Arafat.









