ARCON: România este ca un mountagne rousse, preţurile cresc şi scad brusc de la an la an

Această situaţie se datorează fluctuaţiei de preţuri practicate în România, care seamănă cu un montagne rousse, spune directorul general al companiei, însă “Creşterea se explică prin intensificarea eforturilor de vânzări în prima jumătate a anului şi prin creşterea exporturilor cu aproximativ 25 de procente faţă de primele cinci luni din 2009. O cotă importantă din exporturi se îndreaptă către Bugaria, Ungaria şi Grecia”, a declarat Ioan Ţiţeiu, director general ARCON.

ARCON, principalul producător naţional de membrane bituminoase cu elastoplastomeri pentru hidroizolaţii, a dezvoltat, în ultimii cinci ani, una dintre cele mai mari capacităţi de producţie de polistiren expandat din România.

“Pe sectorul producţiei de polistiren am avut o creştere de 8,6% în volum. Veniturile din punct de vedere al valorii au înregistrat o scădere de 5 procente” a declarat Ioan Ţiţeiu. Explicaţia acesei situaţii o reprezintă scăderea preţului mediu de vânzare a producţiei. “Dacă în 2008 aveam un preţ mediu de 30 de euro/m³ de polistiren, în 2009 acesta a ajuns la 26 d eeuro, pentru ca în 2010 să avem un preţ mediu de 23,3 euro fără TVA la vânzarea acestor produse”, precizează oficialul ARCON.

Compania a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 86 milioane RON, în scădere cu 11%, din cauza reducerii preţurilor de vânzare şi a scăderii cererii. ARCON are o capacitate de producţie de peste 20 mil. mp/an de membrane, iar fabrica de polistiren expandat poate atinge anual un volum maxim de 500.000 de metri cubi.

Societatea produce şi poliestiren expandat, segment care a înregistrat o creştere de 8,6% în volum, dar a suferit o scădere de 5% în valoare, pe fondul reducerii preţului la unele produse.

Pentru 2010, compania estimează stagnare sau un avans de 10%.

„Criza este doar la nivel psihologic pentru că în continuare sunt bani în piaţă şi consider că dacă revenirea nu va avea loc în a doua jumătate a anului, va veni sigur în 201, când va dispărea teama zilei de mâine”, a precizat Ţiţeiu.

“Curăţenia” făcută anul trecut în firmă a fost de bun augur, precizează omul de afaceri.

“Am redus costurile şi salariile angajaţilor TESA, cu 10%. Salariile muncitorilor au rămas la acelaşi nivel”, relatează Ţiţeiu.

Anul trecut, omul de afaceri a fost tentat să facă un exit din afacere, dar s-a răzgândit. După ce a meditat mai mult şi-a dat seama că ar fi o nebunie să înceapă  un alt business pe timp de criză şi e mai bine, în condiţiile actuale, să o crească pe aceasta.

Potrivit acestuia în România este foarte greu să găseşti forţă de muncă calificată.

Cea mai mare piaţă de desfacere din România este Bucureştiul.  Iar, în Bulgaria firma exportă cele mai multe materiale de construcţii.

În 2006, Ţiţeiu a mai cumpărat 80.000 m2 de teren în Braşov, unde a dorit să construiască locuinţe, dar o dată cu criza, proiectul imobiliar a îngheţat.

În România nu există o cultură în ceea ce priveşte grosimea polistirenului, din păcate s-a împământenit ideea că cel de 5 cm este recomandat în izolarea apartamentelor, dar nu aceasta este soluţia, spun reprezentanţii companiei.

Un alt factor care poate fi determinant în creşterea volumelor de vânzări de polistiren este reprezentat de continuarea programului de reabilitate termică la nivel naţional. Decizia nr 409/2009/CE a Parlamentului European care stabileşte obiectivele obligatorii la nivel naţional ale statelor membre ale Uniunii în ceea priveşte performanţa energetică a fost întărită în luna mai 2010 cu o altă directivă a parlamentului European care prevede ca toate clădirile noi trebuie să aibă un consum energetic egal cu zero.

“România va trebui să se alinieze cât de curând la aceste norme, ceea ce înseamnă că vorbind strict de polistirenul de faţadă, dacă momentan conform normativului român C107, se ajunge în proiectare la 12 cm de polistiren exterior, în funcţie de tipul clădirii, vom ajunge la grosimi care acum ni se par ireale, dar care deja sunt uzuale în majoritatea ţărilor Europene”, a precizat Sorin Cristea, director de vânzări.

Piaţa naţională de polistiren s-a ridicat anul trecut la la circa 3,3 miliaone metri cubi, potrivit estimărilor companiei. “Un referenţial important în această estimare reprezintă importul de materie primăş acesta e evaluat la 45.500 de tone de stiren, anul trecut”, precizează Ioan Ţiţeiu.

ARCON deţine o cotă de piaţă de minim 11% raportată la volumul de 350.000 de metri cubi de polistiren expandaţi vânduţi anul trecut.

ARCON a fost înfiinţată în anul 1994 la Sfântul Gheorghe şi are la bază capital integral românesc. În prezent compania are 160 de angajaţi specializaţi în sectorul industrial şi de construcţii. ARCON este principala companie românească producătoare de membrane bituminoase cu elastoplastomeri pentru hidroizolaţii. O altă direcţie de dezvoltare industrială a companiei ARCON o reprezintă producţia de polistiren expandat, în prezent societatea deţine una dintre cele mai mari şi mai moderne capacităţi de producţie la nivel naţional.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed