Arhiepiscopia Tomisului susține că ÎPS Teodosie nu are averi: EL ESTE AVEREA

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, miercuri, că ÎPS Teodosie nu are averi, arhiepiscopul fiind averea Bisericii. Reacţia vine în contextul unor informaţii apărute în presă cu privire la declasraţia de avere a arhiepiscopului Tomisului, considerate de reprezentanţii instituţiei de cult drept „mincinoase şi tendenţioase”.

Anual, ÎPS Teodosie primeşte 116.894 de lei ca arhiepiscop, iar la aceştia se adaugă şi 150.115 lei de la Facultatea de Teologie, dar şi proprietăţi şi investiţii imobiliare. Mai mult decât atât, ÎPS Teodosie deţine un complex balnear la Dorna Arini, proprietate ce i-a fost cedată de Mânăstirea din Arini, în 2010.

Căutăm 10 copii cu inițiativă și idei de afaceri. Aplică acum pentru o bursă pentru copilul tău prin VERTIK Junior

În replică, Arhiepiscopia Tomisului a emis un comunicat în care aduce clarificări la declaraţia de avere a ierarhului.

„ÎPS Teodosie nu are averi. Arhiepiscopul este averea Bisericii. Arhiepiscopia Tomisului constată cu mâhnire şi îngrijorare faptul că, de câteva zile, în anumite publicaţii au apărut informaţii despre presupusa ‘avere’ a ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Ceea ce ne provoacă aceste reacţii nu sunt informaţiile publice, fireşti, despre veniturile Arhiepiscopului, cât minciunile şi interpretările tendenţioase”, se arată într-un comunicat de presă emis de Arhiepiscopia Tomisului.

„Pentru corecta informare a publicului, precizăm următoarele: Veniturile Arhiepiscopului Teodosie sunt cele prevăzute de Legea nr. 153/2017, care stabileşte veniturile reprezentaţilor tuturor cultelor din România (ierarhi, pastori, rabini, imami, etc.). Aşadar, cuantumul lor nu este stabilit de către ÎPS Teodosie, ci de către autorităţi, şi nu doar Arhiepiscopul Teodosie cumulează venituri salariale din funcţiile clericale şi universitare pe care le deţine. Minciuna prin omisiune rămâne tot minciună. Iar comparaţia veniturilor unui arhiepiscop, mitropolit sau chiar Patriarhului României (cum s-a mai întâmplat) cu cele ale Preşedintelui Statului ne aduce aminte, cu regret, de vremurile în care bolşevicii agitau masele spre lupta de clasă”,se mai explică din comunicat.

Arhiepiscopul Teodosie NU deţine complexul de la Dorna Arini, deşi este ctitorul acestuia. Complexul este deţinut de o Fundaţie, în care ÎPS Teodosie este doar membru şi Preşedinte Onorific, alături de alte 11 persoane. În plus, complexul NU are 20 de hectare, cum fals măsoară ‘ştirea’, ci aproximativ 1 hectar, în care se includ mânăstirea şi anexele ei; Finanţarea complexului de la Dorna Arini este exclusiv privată, NU din fonduri ‘aproape în totalitate de la Guvern’ cum pretind mincinoşii numărători de bani ai Arhiepiscopului. Nici măcar mânăstirea sau personalul ei nu beneficiază de sprijin guvernamental, deşi ar îndeplini condiţiile legale, fiind canonic în jurisdicţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor”, se mai arată în comunicat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed