Arme chimice au fost folosite de două ori în Siria, potrivit SUA

0

‘Comunitatea de informaţii acceptă, cu grade diferite de certitudine, că arme chimice au fost folosite în slabe cantităţi de cel puţin două ori în conflictul din Siria’, a declarat subsecretarul de stat Wendy Sherman în faţa congresmenilor de la Washington.

 

‘Să ai încredere în comunitatea de informaţii, pentru care am cea mai mare consideraţie, nu este, totuşi, suficient pentru a lua anumite decizii care au fost aduse în discuţie’, a adăugat ea.

 

Wendy Sherman nu a precizat cine – regimul de la Damasc sau rebelii – au recurs la folosirea acestor arme, a căror utilizare a fost definită de preşedintele Barack Obama ca o ‘linie roşie’ de nedepăşit’.

 

Pe de altă parte, ea a repetat că, în opinia sa, preşedintele Obama are dreptate să caute să obţină mai multă siguranţă înainte de a lua orice decizie. ‘Am avut experienţe nefericite de-a lungul istoriei noastre, în cursul cărora am trecut la acţiune înainte să ne dăm seama că informaţiile au fost greşit interpretate sau că erau false’, a reamintit ea referindu-se implicit la invazia Irakului în 2003.

 

‘Să fiţi convinşi că strângem informaţii suplimentare’, a încheiat ea în cursul audierii consacrate programului nuclear iranian.

 

La sfârşitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Chuck Hagel, a fost primul care a declarat că serviciile americane de informaţii sunt de părere că regimul condus de Bashar Al-Assad a folosit arme chimice.

 

Vineri, secretarul de stat, John Kerry, a afirmat la rândul său că Statele Unite consideră că deţin o ‘probă solidă’ în legătură cu folosirea armelor chimice de către regimul de la Damasc.