ASF: Măsurile de reformare a legislaţiei din domeniul pensiilor private vizează îmbunătăţirea capacităţii de supraveghere

Măsurile de reformare a legislaţiei din domeniul sistemului pensiilor private vizează, pe de o parte, o îmbunătăţire a capacităţii de supraveghere a Autorităţii de Supraveghere Financiară în interesul consumatorilor şi pe de altă parte, consolidarea cadrului de reglementare, arată ASF după decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia modificările aduse legii privind privind fondurile de pensii private sunt constituţionale.

Principalele modificări ale cadrului legislativ care guvernează sistemul pensiilor private prevăd:

  • stabilirea unor principii privind regulile de investire și privind modul de evaluare a
    activelor fondurilor și responsabilitatea administratorilor;
  • stabilirea obligației administratorului de a deține permanent un nivel adecvat de lichiditate, a cărui valoare acoperă activitatea curentă pentru o perioadă de cel puțin 6 luni;
  • introducerea unor prevederi privind cerințele pentru persoanele cu funcții-cheie și a unor
    prevederi exprese privind autorizarea acestor persoane; stabilirea atribuțiilor directorilor de investiții din cadrul administratorilor;
  • stabilirea obligațiilor consiliului de a defini şi supraveghea implementarea mecanismelor de guvernanță care asigură gestionarea eficientă şi prudentă a unei organizații, inclusiv separarea sarcinilor în cadrul organizației şi prevenirea conflictelor de interese, într-un
    mod care promovează integritatea pieţei;
  • segregarea atribuțiilor și responsabilităților diferitelor structuri de conducere,
    supraveghere și control, după caz, astfel încât să fie evitate eventualele conflicte de
    interes și să fie acordată autoritatea și independența necesare funcțiilor de control;
  • stabilirea unui comision unic de administrare, perceput de administrator pentru prestarea
    activităților principale și a celor secundare/conexe;
  • completarea cerințelor de raportare și transparență;
  • stabilirea dreptului participanților și al beneficiarilor de a cere plata activului personal net
    sau a pensiei private ca fiind imprescriptibil;
  • introducerea posibilității ca, în cazul declanșării procedurii de administrare specială, A.S.F. să poată desemna Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private drept administrator special, în condițiile stabilite prin reglementări, pentru asigurarea unui nivel suplimentar de siguranță a sistemului de pensii private în cazul în care niciun alt administrator nu îndeplinește cerințele legale în acest sens;
  • completarea și clarificarea regimului sancționatoriu.

Legea menționată aduce modificări Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare, precum și Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed