Băncile din Europa sunt în fierbere: Se aud zvonuri privind o nouă megafuziune, care ar crea o bancă gigant

Cea mai mare bancă italiană, care caută potenţiali parteneri în Europa, a semnalat că este interesată de o fuziune, care ar putea avea loc odată ce planul de restructurare al băncii va fi finalizat, în următorii doi ani, scrie ZF.ro.

 

Deşi este încă în stadiu incepient, interesul UniCredit pentru Commerzbank, guvernul german, care deţine 15% din Commerbank, după ce a salvat-o în timpul crizei financiare, ar putea să paveze o fundaţie pentru ceea ce ar fi una dintre cele mai mari fuziuni din istoria băncilor europene, din afara graniţelor unei singure ţări.

 

Acţiunile Commerzbank au crescut cu peste 3% în Frankfurt după anunţul Reuters, în timp ce UniCredit a scăzut cu aproape 3% în Milano.

 

Contactul UniCredit cu Berlinul este încă într-un stadiu incipient, iar altă sursă a declarat că şi alte grupuri şi-au exprimat interesul pentru Commerzbank.

 

Guvernul german ar favoriza însă o fuziune între Commerzbank şi BNP Paribas, potrivit cotidianului german WirtschaftsWoche. Discuţiile cu miniştri de finanţe sunt încă la început, iar semnalele UniCredit au venit după discuţiile cu BNP.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed