Barack Obama a făcut apel la ONU la o nouă eră de cooperare (video)

0

„Nu poate fi vorba de un efort doar din partea Americii. Cei care obişnuiau că critice America pentru acţiunile solitare în lume, nu pot sta deoparte acum aşteptând ca America să rezolve singură toate problemele globale”, a declarat Obama.

Criza economică, schimbările climatice şi proliferarea nucleară sunt printre principalele provocări ale planetei, a spus Obama, afirmând că este nevoie de măsuri concrete care să pună capăt ameninţărilor. În discursul său, Obama a lansat un nou avertisment către Iran şi Coreea de Nord.

„Dacă guvernele Iranului şi Coreei de Nord aleg să ignore standardele internaţionale, dacă trec activităţile lor nucleare în faţa stabilităţii regionale, a siguranţei şi a şanselor propriului popor, trebuie să-şi asume consecinţele”, spune Obama.

Barack Obama a declarat, pe de altă parte, că va căuta un nou acord cu Rusia privind reducerea armelor nucleare şi a spus că urmatoarele 12 luni vor fi cruciale in eforturile de a intari Tratatul de non-proliferare a arsenalului nuclear.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel