Traian Băsescu: Avem nevoie de încă un an de austeritate (VIDEO)

Băsescu i-a îndemnat pe membrii Guvernului la solidaritate şi i-a asigurat de sprijinul său în ceea ce priveşte asumarea dificultăţilor economice.

„În ceea ce priveşte economia, sunt optimist. Drumul este corect, trebuie să continuăm, dar trebuie să îi facem pe români să înţeleagă că nu luăm măsuri împotriva lor, ci facem acum ce trebuie, pentru ca în 2012, 2013 să putem creşte salariile şi pensiile”, a spus preşedintele. 


 
Băsescu: Aplicaţi austeritatea pentru toţi


Băsescu: Nicio clipă nu accept ideea că Guvernul nu a făcut ce trebuie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu acceptă nicio clipă ideea că Guvernul nu a făcut ce trebuia, pentru că aceasta nu corespunde realităţii, precizând că România a intrat în criză cu un buget puternic afectat de o politică populistă

Şeful statului a menţionat eforturile Cabinetului de „a tracta” România spre redresarea economică. El a adăugat că aceste efort se face cu costuri, astfel că acum a fost necesară o remaniere consistentă.

Băsescu le-a mulţumit celor şase noi miniştri pentru că au aderat la o echipă „sacrificată de la bun început”.

Cei şase noi miniştri ai Cabinetului Boc – Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomiţianu (Ministerul Finanţelor), Ioan Botiş (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor), Valeriu Tabără (Ministerul Agriculturii) şi Valerian Vreme (Ministerul Comunicaţiilor) au depus juramântul vineri la Palatul Cotroceni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed