Băsescu: România este pregătită să facă faţă unui eventual nou val al crizei financiare

„Probleme vor mai fi în UE şi, foarte probabil, în partea a doua a anului, la nivelul întregii zone se va constata intrarea în recesiune, cu efecte şi pentru economia românească şi pentru veniturile din bugetul de stat şi pentru veniturile fiecărui român şi chiar pentru locurile de muncă, dar din acest punct de vedere vă pot spune că nu ne va fi atât de uşor, dar nu ne va fi atât de greu cum ne-a fost în 2009, 2010, 2011 pentru că suntem mult mai pregătiţi să facem faţă acestui proces, care eventual se va produce. Vă asigur că avem motive de optimism. Ştim ce avem de făcut, am acumulat o experienţă a unei crize grele şi suntem bine pregătiţi să facem faţă unei eventuale recesiuni care s-ar instala în zona euro în partea a doua a anului”, a spus şeful statului în discursul său din Parlament.

 

El a subliniat că România nu va face paşi înapoi în cazul undei noi recesiuni.

 

„În calitate de şef de stat nu mi-a plăcut niciodată faptul că aflam din declaraţii dintr-o capitală sau dintr-o a doua capitală ce vom face la consiliul următor. Şi nu numai mie nu mi-a plăcut, multor şefi de stat şi de guvern nu le-a plăcut. România va fi un susţinător puternic al unei tot mai mari puteri a CE şi nu a unui stat contributor sau a altuia. Obiectivul nostru şi garanţia corectitudinii gestionării afacerilor europene este în Comisia Europeană, ei pot să fie un arbitru neutru care să vegheze la interesele tuturor, de aceea eforturile noastre sunt legate de consolidarea autorităţii şi a atribuţiunilor CE. (…) Vreau să ştiţi că România îndeplineşte multe din criteriile cerute pentru aplicarea Tratatului fiscal şi eu cel puţin încerc să vă transfer ceea ce simt fiind în deplină cunoştinţă de cauză. Aveţi de ce să fiţi optimişti, România nu va face paşi înapoi chiar dacă în zona euro va fi recesiune în partea a doua a anului”, a arătat Traian Băsescu.

 

El a completat că România nu-şi poate vedea evoluţia decât în interiorul UE, iar din punct de vedere al securităţii naţionale a precizat că parteneriatul cu Statele Unite rămâne un pilon de bază al politicii noastre.

 

În final el le-a mulţumit parlamentarilor şi le-au urat succes în alegeri.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed