Băsescu: Trimiterea în şomaj, modalitatea prin care patronatele au reuşit creşterea productivităţii

Conform discursului dat publicităţii de Administraţia prezidenţială, Băsescu a explicat că în 2009, pe fondul crizei economice, România a înregistrat „o foarte bună creştere a productivităţii”, o soluţie pentru ajungerea la acest rezultat fiind trimiterea angajaţilor în şomaj.

„Dacă în 2008 România a avut o creştere de productivitate a muncii de 6,6%, în 2009 am înregistrat o creştere a productivităţii muncii de 11,2%. Una din modalităţile prin care patronatul a găsit soluţii de creştere a productivităţii a fost trimiterea în şomaj. Dacă în 2008 am avut un şomaj de 4,4%, în 2009 şomajul a ajuns la 8,3%”, a menţionat preşedintele.

Totodată, şeful statului a precizat că inflaţia a scăzut de la 6,3% în 2008, la 4,7% în 2009, iar ţinta de inflaţie pentru 2010 este de 3,5%.

„Trebuie să fac menţiunea că România a intrat în criză economică după nouă ani consecutivi de creştere economică ridicată. În acelaşi timp, trebuie să fac menţiunea că această criză, chiar dacă afectează populaţia şi economia României în ansamblu, are şi un lucru bun, şi anume ne-a arătat toate deficienţele pe care le avem în economia românească, acolo unde a fost lipsa de competitivitate ea s-a manifestat foarte puternic pe fondul crizei, de asemenea ne-a arătat că avem un aparat de stat care cheltuieşte prea mult”, a spus preşedintele.

„România a fost afectată de criza economică mai mult decât ne-am fi aşteptat în 2008”, a mai declarat şeful statului.

El le-a prezentat participanţilor la Forumul de afaceri româno-nipon o serie de date în acest sens, spunându-le că în 2008 România a avut o creştere economică a Produsului Intern Brut de 7,3%, iar în 2009 a înregistrat o creştere economică negativă de 7,1% din Produsul Intern Brut.

„Evaluările pe care le-am avut la începutul anului cu privire la evoluţia crizei ne-au obligat la unele măsuri de ajustare a indicatorilor macroeconomici. Şi în acest sens câteva elemente sunt grăitoare: în 2008 am avut un deficit de cont curent de 11,3% din Produsul Intern Brut, pentru ca în 2009, urmare a măsurilor luate, să se producă o reducere rapidă a deficitului de cont curent de la 11,3% în 2008, la 4,4% în 2009”, a spus şeful statului.

Şeful statului face, în perioada 9-11 martie, o vizită oficială în Japonia, la invitaţia Majestăţii Sale Imperiale, Împăratul Akihito.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed