Belgia, paralizată parţial de greva generală în ziua summitului UE

0

Ultima grevă generală din Belgia datează din 2005. Ea a fost organizată la apelul sindicatului socialist FGTB.

 

Ultima grevă lansată de un „front comun” al principalelor trei sindicate ale ţării, aşa cum este cazul celei organizate luni, datează din 1993.

 

Angajaţii căilor ferate belgiene au lansat mişcarea încă de duminică seara. Circulaţia feroviară, inclusiv cea a trenurilor internaţionale de mare viteză Thalys şi Eurostarm care leagă Bruxelles-ul de Paris, Amsterdam, Koln şi Londra, este oprită şi ar urma să rămână aşa toată ziua de luni.

 

Niciun tramvai, autobuz sau metrou nu circulă la Bruxelles. În restul ţării, transportul în comun este foarte perturbat.

 

Câteva zboruri au fost anulate pe aeroportul din Bruxelles şi sunt înregistrate întârzieri dar la nivel global traficul se desfăşoară aproape normal. Aeroportul Charleroi (sud) este însă închis.

 

Poştaşii sunt şi ei în grevă, iar angajaţii din portul Anvers, unul dintre cele mai importante din Europa, au decis să participe şi ei la această mişcare. Greviştii au blocat mai multe drumuri şi autostrăzi din ţară în semn de protest.

 

Sindicatele belgiene denunţă economii bugetare de mai multe miliarde de euro decise de Guvernul socialistului Elio Di Rupo, pentru reducerea deficitului public şi pentru a se conforma obiectivelor europene. Un summit al liderilor europeni urmează să înceapă în cursul după-amiezii la Bruxelles.