BERD: România are cel mai scăzut grad de satisfacţie faţă de viaţă dintre ţările în tranziţie

0

”În 2006, românii erau deja nemulţumiți comparativ cu media regiunii aflată în tranziție. De atunci, satisfacția lor față de viață a scăzut cu încă 15%. (…) În același timp, procentajul celor optimiști față de viitor s-a înjumătățit față de 2006”, se arată într-un studiu realizat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

 

Astfel, numai 18% dintre români sunt mulțumiți de viața lor, în comparație cu media de 43% din zona de tranziție și de 72% din Europa de Vest.

 

Tinerii români erau în 2006 de două ori mai multumiți de viața lor decât conaționalii lor mai înaintați în vârstă.

 

”Cu toate acestea, satisfacția față de viață în rândul tinerilor a scăzut cu 25% față de 2006, iar acum populația de toate categoriile de vârstă este aproximativ la același nivel scăzut. În rândul celor cu venituri mici, satisfacția față de viață a scăzut cel mai puțin”, susțin analiștii BERD.

 

De asemenea, 20% dintre români speră la o viață mai bună a copiilor lor decât cea a generației din care fac parte, în ciuda nefericirii semnificative față de propriile lor vieți. Acest procent este comparabil acum cu nivelul țărilor din Vestul Europei, care conform acestui studiu, cred în șansa urmașilor lor de a avea o viață mai bună.

 

Pe de altă parte, în țările de tranziție procentul este de aproape 50%.

 

Studiul a fost realizat la finele anului 2010 și a luat în calcul aproape 39.000 de gospodării din 30 de țări din zona Europei de Sud-Est, din Europa Centrală, din zona Baltică, din Asia Centrală, la care s-au adăugat Turcia și Rusia.

 

Analiza a urmărit modul în care populația a fost afectată de criza economică mondială şi de urmările acesteia.