Berlinul face apel la protejarea creştinilor din Egipt

”Minoritatea creştină din Egipt trebuie protejată”, a declarat ministrul german, în timp ce creştinii de religie coptă şi bisericile lor sunt din ce în ce mai mult victimele unor atacuri în Egipt.

 

Sâmbătă, şeful diplomaţiei germane îl primeşte la Berlin pe Khalid bin Mohamed Al-Attiyah, omologul său din Qatar, principalul susţinător al confreriei Fraţii Musulmani.

 

În interviul său pentru Focus, Westerwelle a indicat că nu le ia partea nici militarilor, nici Fraţilor Musulmani. ”Nu suntem de partea vreunei forţe politice”, a declarat ministrul german. ”Suntem de partea oamenilor care se pronunţă pentru libertate şi valorile democratice, şi care vor o societate deschisă”, a adăugat el.

 

Guido Westerwelle a afirmat că guvernul german nu intenţionează să-i livreze arme Egiptului. ”În ceea ce ne priveşte, politica noastră de export este deja restrictivă /../ Şi aşa va rămâne, având în vedere îndeosebi actuala evoluţie”, a mai spus şeful diplomaţiei germane.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed