În vreme ce polițiștii, care au respins contestația lui Alex Bodi de a fi judecat în libertate, încearcă să-l ”dezbrace” pe acesta de secretele afacerilor sale dubioase (este reținut într-un dosar de trafic de persoane și prostituție), Bianca ne arată cum se dezbracă de bunăvoie, de haine, în vacanțe luxoase.
Bianca s-a pozat într-o ipostază extrem de sexy, goală în pat, într-un hotel din Istanbul, unde s-a aflatt cu prietenele sale. Aspectuoasul model profită cât mai mult de escapade de weekend, ba chiar își dorește să se mute din București, nu în Istanbul și în Dubai, oraș cosmopolit pe care l-a vizitat în urmă cu două săptămâni.
Dave Prowse, actorul ce l-a interpretat de Darth Vader, a murit
”Toate cunoștintețe mele mi-au spus că tot ce fac în România pot să fac și acolo. Poate n-ar fi rău să încerc. Mi-ar plăcea să-mi fac un boutique cu un croitor în el. Orice rochie îmi cumpăr trebuie să merg să o modific. M-am gândit la chestia asta. Ar fi o problemă de adaptare pentru Sofia. Fără copilul meu nu pot să plec. Am prietene românce care au copiii acolo la școala. E zece mii de euro școala pe an în Dubai, dar produce mami bani”, i-a spus blondina recent, lui Teo Trandafir.
După despărțirea scandaloasă de Alex Bodi, modelul, fostă asistentă în emisiuni de televiziune, apare în tot felul de ipostaze provocatoare. Dacă în timpul relației cu omul de afaceri care se află în detenție afișa numai fotografii cuminți, iată că de când este o femeie singură, a renunțat la inhibiții și pozează ca în vremea când era vedetă în pictoriale ale unor populare reviste pentru bărbați.