„Blackout-ul este un subiect extrem de discutat în prezent pe toate rețelele de socializare, însă, potrivit specialiștilor, există un risc semnificativ dacă nu vom avea producție suficientă de energie pe piața de echilibrare, în special cea provenită din cărbune, pe parcursul acestei ierni.” Aceasta a fost declarația ministrului Energiei, Bogdan Ivan, făcută miercuri, la finalul ședinței Comandamentului Energetic.
Blackout-ul este o temă care îngrijorează multă lume
Ministrul Bogdan Ivan a subliniat că, deși există o anumită presiune pe rețeaua energetică în această perioadă, autoritățile lucrează intens pentru a evita astfel de situații.
„În momentul de față, acest subiect este unul extrem de discutat pe toate rețelele. Cei de la Departamentul Energetic Național, împreună cu directorul Virgiliu Ivan și echipa sa, fac o muncă excelentă. Am mare încredere că aceștia iau toate măsurile necesare pentru a preveni asemenea probleme. Pe lângă măsurile pe care le implementăm acum, negociem și cu Comisia Europeană pentru a menține în operare centralele pe cărbune, care sunt esențiale pentru menținerea echilibrului în sistemul energetic național, în special pe durata iernii. Presiunea se simte cel mai mult în această perioadă, dar este un scenariu potențial pe care îl monitorizăm constant. Este important de știut că lucrăm și la digitalizarea rețelelor electrice și la implementarea unor mecanisme de finanțare care să ne ajute să anticipăm riscurile, nu să le descoperim prea târziu”, a declarat Ivan.
Întrebat dacă există un risc real de blackout, ministrul a detaliat că, în mod normal, termenul de blackout este folosit doar în caz de deficit extrem de energie sau atunci când există o necorelare între diferitele părți ale rețelei. „În contextul actual, având în vedere vremea severă din sudul și estul țării, nu există un risc semnificativ. Potrivit unui studiu independent de 6.000 de pagini, realizat conform metodologiilor europene, riscul ar apărea doar în situația în care, din diverse motive meteo, România nu ar mai avea energia produsă de grupurile de la Complexul Energetic Oltenia. În acest caz, un posibil scenariu ar fi să ajungem într-o astfel de situație. Am simțit nevoia să fac această clarificare pentru a preveni speculațiile și informațiile eronate care au fost răspândite pe rețelele de socializare.”






