BMFMS: Uncia de aur a fost cotată la 730 dolari pentru decembrie

 Investitorii pe bursa instrumentelor derivate de la Sibiu (BMFMS) au plasat, în săptămâna 17-21 septembrie, circa 104 milioane lei (30,87 milioane euro) în peste 27.000 contracte la termen, iar vineri au tranzacţionat pentru prima dată uncia de aur cu scadenţa decembrie, arată analiştii pieţei.

În topul săptămânal s-au impus derivativele construite pe activul suport al SIF Moldova (DESIF 2), cu 12.235 contracte, urmate de DESIF 5, cu 11.784 contracte, şi de derivativele pe raportul euro/leu cu 1.540 contracte. În săptămâna anterioară investitorii au plasat 104,4 milioane lei (31,48 milioane euro) în 27.143 contracte.

La finalul săptămânii, pe fondul unei evoluţii mixte a cotaţiilor, investitorii au încheiat 4.564 contracte cu o valoare de 16,8 milioane lei. În sesiunea de vineri, investitorii au luat pentru prima dată în calcul tranzacţionarea aurului pentru scadenţa decembrie, o uncie fiind cotată pentru acest orizont la 730 dolari. Pentru finalul lunii curente uncia de aur a fost evaluată la 735 dolari, în creştere cu 5 dolari.

Tot vineri, au fost încheiate 255 contracte DESNP, preţurile apreciindu-se cu 1,79 bani pentru septembrie şi cu 0,97 bani pentru decembrie, cotaţiile ajungând la 0,5280 lei/acţiune, respectiv la 0,5447 lei/titlu.

Pentru scadenţa apropiată, de la sfârşitul acestei luni, euro a fost cotat la 3,39 lei, în creştere cu un ban, iar pentru decembrie la 3,40 lei, în urcare cu 2 bani. Pe ansamblul întregii săptămâni volumul derivativelor euro/leu s-a ridicat la 1.540.

Pentru septembrie DESIF 5 au fost cotate la 4,3195 lei/acţiune, în scădere cu 1,35 bani. În schimb, DESIF 5 decembrie au fost cotate la 4,3850 lei/titlu, după o creştere cu 0,25 bani.

În urma unei scăderi cu 1,79 bani, DESIF 2 cotate la septembrie au închis la 3,51 lei. Pentru decembrie, DESIF 2 au fost evaluate la 3,5514 lei/titlu, în scădere cu 1,75 bani.


Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed