BREAKING NEWS: Klaus Iohannis nu o revocă pe Kovesi

„La jumătatea lunii februarie ministrul Justiției mi-a trimis o porpunere de revocare a procurorului-șef al DNA, împreună cu raportul activității manageriale a DNA. După cum probabil vă amintiți, după ceva timp, la mijlocul lunii martie, mi-a fost înaintat și avizul CSM în care a ajuns la cu totul altă conlcuzie decât a domnului ministru. Avizul CSM a fost unul negativ. El nu poate fi tratat ca simplu element facultativ, adițional, chiar dacă avizul nu obligă, el în niciun caz nu poate fi ignorat”, a declarat președintele.

 

 

Iohannis a precizat că, totodată, costată că în analiza acelorași „acțiuni sau inacțiuni” și în aplicarea acelorași texte legale, două autorități ale statului, respectiv Ministerul Justiției și CSM ajung la concluzii diametral opuse.

 

 

„Odată sesizat cu propunerea ministrului și după ce am primit avizul CSM, am solicitat departamentelor de specialitate din Administrația Prezidențială o analiză și câteva propuneri. Analizând motivele ministrului Justiției am constatat că autorul raportului consideră că acesta este citez: o luare de poziție față de dezbaterile publice din ultimul an, ceea ce clar induce percepția că evaluarea ministrului Justiției poate fi subiectivă. Această percepție e întărită și de prezența în raport a unor aspecte referitoare la cariera profesională a ministrului Justiției. De asemenea, unele motive care fundamentează propunerea de revocare nu sunt pertinente”, a subliniat președintelui, precizând că mai multe despre argumentele tehnice de specialitate care au stat la baza deciziei pe care a luat-o se vor regăsi în documentul care va fi trimis ministrului Justiției.

 

 

„Motivele ministrului Justiției nu au fost de natură să mă convingă, în mare parte nici nu corespund preverilor legale. În concluzie, nu voi da curs propunerii de revocare a doamnei Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA”, a afirmat președintele Iohannis.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed