Bugetul îi nemulţumeşte pe oamenii de afaceri. Întârzierile fac şi mai mult rău (VIDEO)

Oamenii de afaceri s-au declarat nemulţumiţi de proiectul de buget pe 2010. Ei consideră că este nevoie de mai mulţi bani pentru investiţii, dar şi tăieri masive de cheltuieli din aparatul de stat. Guvernul merge însă pe un concept bugetar orientat spre cheltuieli curente şi consum, pentru ca veniturile statului să crească încă de anul acesta cu 7%, spun oamenii de afaceri.

În aceste condiţii, în cazul în care creşterea încasărilor va fi mai mică, guvernul va trebui fie să facă concedieri suplimentare fie să găsească noi surse de venit. Pentru că TVA şi cota unică rămân pe loc, deja au apărut propuneri alternative ca impozitul pe fast-food sau impozitul pe averile mai mari de 500 de mii de euro. Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, crede că astfel de propuneri nu au niciun efect practic şi fac mai mult rău.

„Această puzderie de propuneri relativ fanteziste privin impozitul pe fast-food, impozitul pe avere şi altele, au ca sursă fundamentală nivelul relativ scăzut de educaţie economică care se manifestă pe fundalul crizei şi atunci orice idee năstruşnică pare să fie o soluţie, dar nu este”, spune consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.

În 2010, Bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va fi de 2,5 miliarde de euro, uşor mai mic decât cel de anul trecut. Din acest motiv, lucrările pentru proiectele de autostrăzi Bucureşti-Ploieşti şi Braşov-Oradea riscă să se confrunte în continuare cu probleme de finanţare. Reducerile nu se opresc aici. La Ministerul Finanţelor, Ministerul Mediului şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, scăderile bugetelor pe 2010 sunt severe: peste 25%. În schimb, vor primi bani în plus Educaţia, Sănătatea, Internele şi Agricultura.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed