Bulgaria: Din 2014, vom primi un mld. de metri cubi de gaze pe an din Azerbaidjan

0

 

„Azerbaidjanul este pregătit să furnizeze Bulgariei gaze naturale începând din 2014, imediat după ce vor fi finalizate interconexiunile cu Turcia şi Grecia”, se arată într-un comunicat emis de minister după o întâlnire la nivel de miniştri între cele două părţi.

 

Bulgaria are nevoie de 4-5 miliarde metri cubi de gaze pe an şi depinde aproape în totalitate de importurile de la grupul rus Gazprom.

 

Livrările vor începe înainte de inaugurarea lucrărilor de exploatare Shah Deniz II, considerat o sursă cheie de aprovizionare pentru gazoductul Nabucco, se spune în comunicat.

 

Zăcământul azer Shah Deniz este dezvoltat de BP şi Statoil alături de compania azeră de stat SOCAR şi alte firme mai mici. Resursele depozitului gazeifer sunt estimate la 1.200 miliarde metri cubi. Producţia a început în 2006, iar inaugurarea celei de-a doua faze a proiectului, Shah Deniz II, va avea loc în 2017.

 

Bulgaria a început să construiască gazoducte de interconectare cu România, Grecia şi Turcia, anticipând că vor deveni operaţionale până în 2014.

 

Producţia de gaze a Azerbaidjanului a crescut anul trecut cu 11,2%, la 26,2 miliarde metri cubi, iar statul intenţionează să producă 28-29 miliarde metri cubi în acest an.