Idei de marketing şi instrumente de cercetare prezentate la Marketing Research 2011

0

Panelul Shopper Trends a fost dedicat înţelegerii motivaţiilor cumpărătorului faţă de cele ale consumatorului. Cristina Vasile (senior research consultant, GfK Romania) a vorbit despre eye-tracking şi a dat exemple de aplicaţii în studiul comportamentului cumpărătorului, Daniel Enescu (general manager, Daedalus Group) a prezentat 5 mituri în trade marketing care au fost verificate apoi prin cercetări, Mihai Drăghici (production & implementation manager, Grey-G2) a dat sfaturi pentru depaşirea barierelor care apar în procesul de luare a deciziei la raft: barierele de considerare şi barierele de selecţie, Florian Gheorghe (director retail communication, Grey-G2) a oferit 5 principii pentru shopper marketing de succes, iar Mona Opran (general manager, Saatchi & Saatchi X) a sfătuit marketerii să cerceteze in-store şi să folosească informaţiile obţinute şi în campanii publicitare.

 

În panelul al doilea, Insights & trends monitoring, s-au dat cateva exemple de moduri în care se caută şi se recunosc insight-urile. Adina Vlad (managing partner, Unlock Research) a ţinut prezentarea “Paradoxurile consumatorilor români”, subliniind cât de importantă este verificarea legăturii dintre percepţie (ce spun oamenii în focus group-uri) şi fapte (ce fac aceştia). Alice Mihai (business development director, ISRA Center) a prezentat în premieră câteva dintre rezultatele studiului “Romanii aşa cum sunt, puls şi de la capăt”, realizat de ISRA Center, sub umbrela SMARK Research. Rezultatele prezentate au fost legate de sănătate, de relaţia cu medicul, ce fac românii pentru starea lor de bine în viaţa de zi cu zi, cum şi ce mănâncă sau cât de mult se îngrijesc şi în ce fel. Radu Bogdan (managing partner, Brennan Research & Consultants) a vorbit despre procesul de construire a Youth Monitor, o platformă de cercetare dedicată tinerilor români, iar Răzvan Mătăşel (managing partner, Arsenoaiei&Mătăşel) a propus, pentru căutarea insight-urilor, angajarea unui om din grupul ţintă, transformarea lui în coregraf al comunităţii create în jurul brandului şi implementarea unor programe de ascultare, pentru a obţine în timp real insight-uri care pot fi folosite şi în comunicare.

În cadrul panelului Online Research au fost prezentate instrumente de cercetare online şi s-au enumerat metode de control cu privire la calitatea datelor. Andreea Cruce (marketing research manager, Raiffeisen Bank) şi Raluca Vlăduţi (senior qualitative manager, Daedalus Millward Brown) au prezentat desfăşurarea cercetarii preliminare unor proiecte de CSR ale băncii, prin utilizarea Idea Blog, un panel online cu participanţi din targetul băncii. Ingrid Lambru (marketing director, Mercury Research) a vorbit despre evoluţia ponderii cercetării online în România în comparaţie cu alte ţări, despre condiţiile necesare pentru extinderea ei, dar şi despre particularităţile panelurilor online, iar Loredana Vlădescu (statistics and panel analytics & RoR director, Ipsos Interactive Services) a vorbit despre un set de metode de control al calităţii datelor, care ajută la eliminarea respondenţilor nepotriviţi, referitoare la verificarea IP-ului, a datelor de contact, setarea de survey-uri capcană sau analiza istoricului de survey-uri ale unui panelist.

 

În cadrul panelului Innovative research tools au fost enumerate beneficiile utilizării unor metodologii de cercetare noi. Adina Nica (head of qualitative and quantitative research, Synovate) a vorbit despre BrandLife, o metodologie prin care consumatorii asociază brandurile cu imagini care le reflectă emoţia în legătură cu acel brand. Maciej Karwowski (research unit manager, Millward Brown Poland) a discutat despre PostNeuro Revolution. Practical approach to implicit research, prezentând trei metode de cercetare inovatoare: Eye tracking – pentru evaluarea creaţiilor, Implicit association measurement – pentru testarea asocierilor brandurilor şi Brainwave Measurement – care vizează reacţiile creierului: emotionale vs. cognitive. Mihaela Uriciuc (client service specialist, ISRA Center) a prezentat Virtual Shelf Test, o metodologie care îşi propune să înţeleagă procesul decizional al consumatorului la raft, reconstituind întregul proces. Traian Năstase (online project manager, GfK Romania) a vorbit despre GfK Market Obsurvey dx, un instrument care vizează exclusiv mediul online şi combină insight-uri comportamentale, cantitative şi calitative.

 

Marketing Research 2011 este un eveniment organizat sub umbrela SMARK KnowHow. Partenerii evenimentului sunt The Money Channel, Money.ro, IQads, SMARK, Q2M, Casa de Traduceri.