Bursa niponă a închis în scădere şedinţa de luni

Datele de la închidere au arătat că indicele Nikkei 225 a scăzut cu 0,04%, la 10.352,47 puncte, iar indicele Topix a pierdut 0,77%, la 957,56 puncte. Volumul tranzacţiilor a atins un nivel mediu, cu 2,15 miliarde titluri schimbate.

Vineri, indicele Nikkei a închis şedinţa la cel mai ridicat nivel din ultimele 10 luni, sprijinit de optimismul din pieţe, după ce Sony Corp a afişat pierderi sub aşteptări.

Sony Corp a raportat pierderi pentru al doilea trimestru consecutiv, în contextul în care aprecierea yenului a afectat vânzările companiei, iar recesiunea a afectat grav cererea pentru platformele de jocuri video.

Pierderile nete s-au ridicat la 37,1 miliarde yeni (390 milioane dolari), în trimestrul încheiat în 30 iunie, comparativ cu un profit de 35 miliarde yeni, în perioada similară din anul precedent. Economiştii chestionaţi de Bloomberg mizau pe piederi de 80 miliarde yeni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed