BVB: Statul a uitat că listarea BCR este obligatorie

„Fondul Proprietatea a fost un succes, pentru că preţul actual de tranzacţionare este mai mare faţă de cel de dinainte de listare. În ceea ce priveşte listarea BCR, în general  Grupul Erste nu îşi listează subsidiarele. Contractul de privatizare prevedea listarea ca fiind obligatorie în 2009, dar s-a amânat pentru octombrie 2011. Nu cred că statul are pârghiile pentru a obliga listarea. Consider că la momentul actual, bursa are toate sistemele necesare pentru a acoperi o listare de mărimea BCR. Din punctul meu de vedere, toate aceste argumente sunt doar pentru a nu lista BCR. BCR a fost cumpărată la un anumit preţ, iar o listare va duce la un preţ sub valoarea de cumpărare. Decizia nu este la noi şi cred că statul a uitat de clauza din contract”, a spus Ionescu, la un seminar pe tema pieţei de capital, solicitat să comenteze declaraţiile recente ale oficialilor BCR legate de listarea băncii.

Preşedintele executiv al Băncii Comerciale Române (BCR), Dominic Bruynseels, declara în februarie că pentru listarea BCR este necesar ca lichiditatea Bursei să se îmbunătăţească substanţial, ca mărime, pentru a permite evidenţierea valorii adevărate a băncii.

„Lichiditatea s-a îmbunătăţit în mod clar, dar mai are de evoluat, nu în termeni de timp, ci de mărime. Trebuie să se îmbunătăţească substanţial pentru a permite evidenţierea valorii adevărate a BCR”, spunea atunci Bruynseels.

Totodată, la începutul lunii martie, întrebat fiind despre listarea băncii, avînd în vedere listarea Fondului Proprietatea, preşedintele executiv reamintea faptul că lichiditatea Bursei nu este încă foarte mare pentru a susţine un astfel de emitent.

„Cred că este interesant ce s-a întâmplat cu acţiunile Fondului Proprietatea, o companie foarte mare recent listată la bursă. Au existat foarte multe speculaţii potrivit cărora preţul urma să crească spectaculos, dar, de fapt, acţiunile s-au stabilizat la un preţ uşor sub cel de listare. (…) Nu cred că există suficientă lichiditate disponibilă pe piaţă pentru acţiuni mari”, afirma Dominic Bruynseels.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed