“TVR a respins astăzi (joi, n.r.) în şedinţa de CA dreptul de a participa la licitaţia pentru a cumpăra pachetul privind Liga naţională de fotbal şi consider că acest gest duce la «înmormântarea» TVR, deoarece pachetul este pentru trei ani. Am anunţat că intenţionez să-mi dau demisia din CA pentru că nu doresc să girez afectarea gravă a Televiziunii Naţionale ca actor media pe piaţă. O instituţie de media se susţine ca audienţă şi ca impact pe public foarte mult din sport şi prin excelenţă prin fotbal, alături de jurnalele de ştiri şi producţiile personale ale instituţiei”, a declarat pentru MEDIAFAX Ada Meseşan, membru titular în CA.
Ea a precizat că a propus ca TVR să facă economie în alte zone pentru a putea să participe la licitaţia organizată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF).
“Motivul colegilor mei care au votat contra a fost faptul că instituţia are probleme financiare, dar cu toate acestea în proiectul de buget pe 2011 instituţia are prevăzute acordarea de prime şi sporuri angajaţilor. Am propus să facem economie în alte zone pentru a susţine TVR ca jucător media pe piaţă. Nu s-a întâmplat”, a explicat Ada Meseşan. Ea a fost propusă de PDL ca membru titular în Consiliul de Administraţie al TVR, fiind validată în această funcţie de Parlament în vara anului trecut.
Pe de altă parte, un alt membru în CA, Lucia Hossu Longin, a declarat pentru MEDIAFAX că este foarte “decepţionată” de rezultatul votului. “Fără fotbal nu poate să fiinţeze o televiziune publică. Măcar atât să le acordăm plătitorilor de taxe. A fost de neînţeles ca unii membrii să voteze împotriva instituţiei, sub pretextul că nu sunt bani. Scoţând sportul ne distrugem ultimul rating, nu am înţeles de ce colegi din TVR au votat împotriva interesului TVR. Fotbalul este singura salvare financiară pentru TVR. Să sperăm că vom putea în timp să remediem acest moment confuz de astăzi”, a mai spus Lucia Hossu Longin. Citeşte articolul









