Cadariu a anunţat că pentru Măsura 2 sunt restanţe la plată pentru 3.000 de beneficiari, în valoare de 570 de milioane lei, pentru Măsura 1 mai sunt disponibile 65 de milioane euro

“Cu privire la Măsura 2, ministerul, în momentul de faţă, are restanţe de plată pentru aproximativ 3.000 de beneficiari, o sumă totală de aproximativ 570 de milioane de lei. Din păcate, am constatat atunci am ajuns la ministerul şi am avut discuţii cu cei de la Fonduri Europene că nu mai mai există fonduri europene pentru a putea face plăţile. Acesta este motivul pentru care atunci când am discutat de bugetul pe 2022, am fundamentat ca diferenţa de bani să fie alocată de la bugetul de stat. Sper în măsura în care bugetul ministerului va fi alimentat ca în cursul lunii ianuarie să putem închide Măsura 2”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

 

El a prezentat şi situaţia pentru Măsura 1.

 

“Cu privire la Măsura 1 se ştie că în prima etapă s-au consumat doar 35 de milioane de euro din 100 de milioane disponibile, este motivul pentru care 65 de milioane de euro, este disponibilă din fonduri europene. Presiunea pe noi, pe minister şi la nivel central, dar şi prin birourile regionale este să analizăm aceste cereri cât mai repede pentru a putea încheia contractele de finanţare şi a face plăţile”, a explicat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

 

El a menţionat că schema de ajutor pentru Horeca din cei peste 10.000 de aplicanţi au fost încheiate contracte cu 8.300 dintre aceştia.

 

“Cu referire la ultima schemă de ajutor pentru perioada de pandemie, cea care a avut la bază  bugetul de stat, mă refer aici la Horeca, din aproximativ 10.500 de aplicanţii au fost eligibili 8.300, s-au încheiat contractele, Ministerul a avut la dispoziţie în cursul decembrie un miliarde de lei, am făcut plata cu prorata 1, aproximativ 46% din sumele solicitate şi cuvenite, iar diferenţa de aproximativ 1,2 miliarde de lei a fost prinsă în bugetul pentru anul acesta. De asemenea, în măsura în care bugetul ministerului va fi alimentat de către Ministerul de Finanţe sperăm să putem face plăţile cu prorata 2 până la procent de 100% şi să închidem şi schema de ajutor Horeca”, a mai precizat Cadariu.

 

Acesta a reamintit că Măsura 3 a fost transferată la MIPE.

 

“Măsura 3 a fost transferată de la Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului la Ministerul Fondurilor Europene, actualul MIPE, pentru că în cursul anului trecut s-a blocat şi a fost transferată acolo, a fost transformată măsura 4.1.1. şi se află în desfăşurare”, a mai declara ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed