Cadariu: Prima problemă de la PNRR, în ceea ce priveşte ministerul nostru, este că avem foarte puţini bani

”Prima problemă de la PNRR în ceea ce priveşte ministerul nostru este că avem foarte puţini bani. Din 29,2 miliarde de euro, ministerul nostru are alocaţi doar 24 de milioane de euro: 10 milioane de euro pentru constituirea a 8 OMD-uri regionale şi 14 milioane de euro pentru a face şapte platforme digitale să vină în sprijinul activităţii mediului de afaceri. Atât şi nimic mai mult”, a declarat Cadariu miercuri după amiază, la Ploieşti.

 

OMD-urile sunt Organizaţii de Management al Destinaţiei, iar obiectivul implementării acestora îl reprezintă creşterea competitivităţii sectorului turistic românesc şi  promovarea transformării socio-economice durabile în zonele rurale şi defavorizate. î

 

”Implementarea acestei reforme va consta în adoptarea unui cadru legislativ necesar funcţionării  Organizaţiilor de Management al Destinaţiei şi elaborarea unui Plan de acţiune dedicat  valorificării patrimoniului cultural în scopul creşterii competitivităţii sectorului turistic românesc. Înfiinţarea şi operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei se va baza pe  recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) incluse în  studiul «Operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei». Organizaţia de Management al Destinaţiei va fi o entitate cu personalitate juridică, care realizează politica de dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv politica de marketing a destinaţiei, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, reunind o serie de alte organizaţii, precum: operatori economici de profil, instituţii ale sectorului public, asociaţii profesionale şi patronale, organisme de reglementare”, se arată în PNRR.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed