Parafrazând titlul unei celebre pelicule americane, „săraca firmă bogată” Hidro­electrica, generatoare de profit, dar fără cash‑flow, a devenit subiectul unui scenariu în care premisa dramatică și contractele păguboase cu „băieții deștepți” culminează cu decizia, absolut imprevizibilă, a statului de a băga societatea în in­sol­vență. Este imprevizibilă prin radicalitatea în sine a soluției, pentru că altfel exista de ani de zile o așteptare publică în privința rezolvării problemei contractelor păguboase care erodau profitul celui mai mare producător de energie din România, care asigură o treime din totalul cantității de energie produsă în țară, și cu active totale de 3,7 miliarde de euro. Dar pe măsura durității deciziei insolvenței sunt și efectele acesteia, pe care mediul financiar‑bancar și de afaceri le identifică cu îngrijorare atât pentru businessurile ca atare, dar și pentru mersul economiei de acum înainte. Statul avea și alte soluții la îndemână, rezilierea contractelor păguboase sau renegocierea acestora, variante propuse, de altfel, de către acționarul minoritar al Hidroelectrica, Fondul Proprietatea (FP), cu o deținere de 20%.

PIERDERILE DIN CĂPUȘARE. S‑a acumulat deja o istorie de peste șase ani, în care diverse firme au ajuns să cumpere energie de la Hidroelectrica la un preț chiar și cu 30% sub media prețurilor de pe piața energiei OPCOM.

Mai exact, istoria contractelor cu „băieții deștepți” își are începutul în 2000, odată cu semnarea primelor acorduri prin negociere directă cu Energy Holding, companie fondată de omul de afaceri Bogdan Buzăianu, un cunoscător din interior al sectorului energiei hidro, de altfel, cea mai ieftină energie. Cu zece ani în urmă, acesta a obținut, prin firma VA Tech, contractul de retehnologizare a hidrocentralei Porțile de Fier. Pe o piață a energiei neliberalizată, s‑au creat ușor conexiuni între diverse firme, care au achiziționat energie ieftină de la Hidroelectrica, în urma unor contracte pe termen lung și prelungite, unele până în 2018. Sunt zece astfel de contracte bilaterale încheiate cu producătorul național de electricitate. În cazul unuia dintre cei zece „băieți deștepți”, Euro P.E.C., s‑a denunțat contractul de furnizare de energie înainte de declararea insolvenței Hidroelectrica, în condițiile în care avea o datorie de 37 milioane de lei, după ce i s‑a furnizat energie la un preț de 141 de lei pe MW/h, raportat la prețul de referință de 225 de lei. Lista „băieților deștepți” cuprinde, în afară de Euro P.E.C.: Alro, Elsid Titu, Electrocarbon Slatina, Electromagnetica, Energy Holding, Alpiq Romindustries, Alpiq RomEnergie, EFT Ag, EFT România. Cele mai mari contracte au fost încheiate cu Alro, Energy Holding, EFT și Alpiq. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a anunțat că luna aceasta va avea discuții pe fiecare contract încheiat. Din negocierile de până acum s‑a obținut foarte puțin, doar reduceri de durate pe contracte scurte, de o lună, sau scăderea cantităților de energie furnizată cu 5%, după cum a afirmat Remus Borza, avocatul care deține compania Euro Insol. Potrivit informațiilor apărute deja în presa cotidiană, Remus Borza, 40 de ani, este membru al masoneriei din România și coleg de generație cu premierul Ponta. El mai instrumentează și alte dosare mari de insolvență, precum Romexpo, World Trade Center sau Asmita Gardens.

Per ansamblu, 95% din energia electrică produsă de Hidroelectrica nu este tranzacționată pe piața concurențială. În proporție de 70% este livrată prin contracte bilaterale, la prețuri cu 40–50% mai mici, potrivit datelor oferite de ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, la o întâlnire recentă cu oameni de afaceri. Doar anul trecut, pierderile înregistrate de Hidroelectrica în urma acestor contracte s‑au ridicat la aproximativ 100 de milioane de euro. Calculele realizate de Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea, arată că societatea a pierdut, în ultimii trei ani, aproximativ 481 milioane de euro din vânzarea de energie prin contracte bilaterale sub prețul pieței. Aceleași calcule indică o pierdere din vânzarea de energie pe piața reglementată (unde prețul este plafonat de autoritatea de reglementare mult sub prețul pieței OPCOM) de circa 241 milioane de euro. Dar statul se ferește să discute despre prețul energiei pe piața reglementată, deși reprezentanții Franklin Templeton transmit că și energia de pe această piață ar trebui vândută la prețul OPCOM, ceea ce ar însemna profituri mai mari pentru Hidroelectrica, dar facturi mai costisitoare pentru populație.

Între timp, a devenit oficial faptul că Hidroelectrica este investigată de Comisia Europeană în legătură cu două contracte ale companiei încheiate cu Arcelor Mittal. Dacă se dovedește că aceste contracte sunt, de fapt, ajutor de stat, va trebui returnată diferența dintre prețul pieței și cel din contracte, pe toată durata contractului.

PE FRONTUL POLITIC. Statul se arată interesat să curețe Hidroelectrica de contractele cu „băieții deștepți”, însă nu reușește să convingă că decizia insolvenței are la bază interese strict economice, și nu politice, cum ar fi, eventual, anihilarea unei surse importante de bani ce ar putea fi direcționați către campania pentru alegerile din toamnă a fostului partid de guvernământ, PDL. „Au vrut să desființeze contractele cu băieții deștepți sau au vrut să taie banii de campanie ai PDL”, comentează un consultant care a dorit să rămână anonim. În realitate, Cabinetul Ponta nici nu face foarte dificilă suspectarea sa de jocuri politice, câtă vreme cele mai multe dintre declarațiile publice, de la învestire încoace, sunt replici politice, și mai puțin planuri sau măsuri de relansare a economiei. „Când iei o astfel de decizie (insolvența Hidroelectrica – n.r.), trebuie să înțelegi toate implicațiile. Nu cred că decizia este a unui singur om, Remus Vulpescu, sau oricare altul. Are implicații politice”, consideră consultantul respectiv. Dincolo de suspiciuni, însă, stau incontestabil consecințele insolvenței unei companii puternice, strategice, care afectează reputația și a altor societăți de stat, ce vor fi obligate, pierzându‑și credibilitatea, să se împrumute la costuri mult mai mari. Prima victimă este Transelectrica, căreia agenția de rating Moody’s i‑a retrogradat ratingul cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, adică prima treaptă din categoria speculativă. Și asta după ce aceeași agenție de rating a retrogradat, pe 20 iunie 2012, Hidroelectrica, cu patru trepte, de la Ba1 la B2, plasând sub revizuire ratingurile pe termen lung ale companiei. Societăți precum Nuclearelectrica, CFR Marfă, Romgaz, Tarom, Poșta Română, care urmau să fie privatizate prin piața de capital sau să facă oferte de vânzare a unor pachete de acțiuni prin bursă, vor fi, de asemenea, lovite de înăsprirea creditării. „Am simțit imediat pe piață reacția, mai ales la investitorii din străinătate, cărora este greu să le explici ce se întâmplă”, spune Steven van Gröningen, președintele Raiffeisen Bank România, care consideră că intrarea în insolvență a unei companii atât de mari arată că se poate întâmpla la fel și cu alte societăți de stat.

Mulți analiști sunt de părere că tranzacțiile programate de stat prin piața de capital vor fi înghețate. „Cred că situația va determina o scădere a interesului investitorilor, mai ales al celor străini, față de alte active, pe care statul dorește să le vândă prin piața de capital”, este de părere Alexandru Elian, președintele casei de brokeraj Delta Valori Mobiliare. Presupunând, totuși, că vor avea loc listări ale unor companii controlate de stat, „investitorii vor încorpora acest risc în preț și vor cere un discount mai mare”, susține Victor Cionga, Managing Partner la compania de consultanță AZ Capital Advisors, firmă care a acordat consultanță companiei rusești Renaissance Capital în încercarea de anul trecut de a lista un pachet din acțiunile Petrom. Guvernul a avizat, recent, vânzarea unui pachet de 15% din acțiunile Transgaz pe piața de capital. Cu toate acestea, premierul Victor Ponta a declarat, de curând, presei străine, că este probabil să se întârzie lansarea ofertei de vânzare de titluri Transgaz, „pentru o scurtă perioadă”, deoarece „există un puternic conflict între mine și președinte, pentru că venim din partide diferite, și există și un conflict personal pentru că bătălia se dă cu toate armele”. Vânzarea pachetului de acțiuni Transgaz este prevăzută în scrisoarea de intenție convenită cu FMI, iar termenul era sfârșitul lunii iunie 2012. Într‑un proiect de ordonanță de urgență, elaborat de Ministerul Comerțului, se precizează extinderea perioadei de vânzare, pe piața de capital, a acțiunilor unor companii controlate de stat, până în decembrie 2013.

LOVITURĂ SUB CENTURĂ. Băncile sunt cele mai afectate de insolvența Hidroelectrica, în condițiile în care au creditat compania, pentru investiții și operațiuni curente, cu 2,6 miliarde de lei, credite pe termen scurt, și cu 1,5 miliarde de lei, pe termen lung. Potrivit KPMG, instituțiile de credit care au împrumutat Hidroelectrica sunt BRD, Citibank, ING, UniCredit Bank Austria, Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, EFG Eurobank Luxembourg, BCR, BERD. Cifra de 2,6 miliarde de lei este uriașă, având în vedere că depășește întregul profit al sistemului bancar din ultimii patru ani. Odată intrată compania în insolvență, băncile sunt obligate să își provizioneze aceste credite în proporție de 100%. Adică, pentru fiecare leu împrumutat trebuie blocat un alt leu în contabilitatea băncilor. Mai mult, sunt afectate proiectele mari de investiții. „Cum se va duce președintele Raiffeisen Bank România, de exemplu, la Viena să ceară bani pentru un proiect în țara noastră?! Băncile‑mamă vor prefera să dea bani pentru investiții în proiecte din alte țări, Ungaria, Bulgaria”, este de părere Cionga. Oricum, este foarte probabil ca unele bănci, cu expunere mare pe Hidroelectrica, precum BRD, să își calculeze pierderi. Pentru bancheri, insolvența producătorului de energie a fost un șoc, pentru că statul nu doar că nu a comunicat cu ei, ci nici nu a dat vreun semn că va lua o astfel de măsură. „Luni dimineața (18 iunie – n.r.), când am aflat că se cere insolvența Hidroelectrica, am crezut că e o glumă. Iar când am aflat că este adevărat, am avut un șoc. Apoi au fost imediat acele declarații confuze ale reprezentanților statului și ale Hidroelectrica, care, în loc să liniștească, mai mult ne‑au îngrijorat”, declara, pentru „Ziarul Financiar”, Răsvan Radu, directorul executiv al UniCre­dit Țiriac Bank.

Victor Cionga confirmă reacția îndreptățită a bancherilor: „Nu pot să afirm că măsura a fost proastă, dar cu siguranță nu a fost pregătită cum trebuie. A fost luată brusc fără să se discute în prealabil cu băncile, fapt care a creat o stare de nervozitate, o stare de neîncredere în Guvern și în companiile de stat”. Statul, prin președintele Consiliului de Administrație al Hidroelectrica, Remus Vulpescu, a venit târziu cu explicații ale deciziei insolvenței companiei, iar afirmații ulterioare au apărut după ce băncile au cerut garanții pentru împrumuturile companiei, inclusiv au avansat varianta garantării creditelor de către EximBank, printr‑o scrisoare de garanție. Hidroelectrica are resurse suficiente să funcționeze în parametrii optimi, chiar și fără ajutorul EximBank, este replica lui Vulpescu. El mai spune că: „din punctul de vedere al Hidroelectrica, această scrisoare, plasă de garanție, nu este necesară. Din resurse proprii, putem face față tuturor plăților angajate”. Potrivit lui Remus Vulpescu, deschiderea procedurii de insolvență a producătorului național de energie nu urmărește falimentul sau naționalizarea companiei, ci „reorganizarea unei societăți care nu mai are lichidități”. Reamintim faptul că Hidroelectrica a solicitat insolvența pe 15 iunie 2012, ca urmare a scăderii cifrei de afaceri, în 2011, cu 10% față de anul anterior, a cashflow‑ului, cu 27%, precum și a unor pierderi financiare de 27 milioane de euro, anul trecut, și de 25 milioane de euro, în prima jumătate a lui 2012.

ALTE SOLUȚII. Răspunsul oficial, al statului, venit după zile de refuz sau eschivare în comentarea deciziei, este pe scurt acela că profitul Hidroelectrica este „de‑a dreptul caraghios”, după cum s‑a exprimat public chiar Vulpescu. Adică 0,2% din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă 1,4 milioane de euro, față de 714 milioane de euro. „Dacă ar fi fost provizionate corect anumite cheltuieli cu anumite creanțe incerte, nu ar fi fost nici un profit contabil, era pierdere”, continuă explicația șeful CA al Hidroelectrica. La aceasta, el a adăugat pierderile financiare, de 122 milioane de lei, în 2011, și de 112 milioane de lei, în primele cinci luni ale acestui an, precum și datoriile cumulate (cele pe termen lung cu cele pe termen scurt) de 4 miliarde de lei. Era clar că aceste datorii nu pot fi plătite cu un disponibil rezultat din niște fluxuri negative de numerar și dintr‑un profit de un milion de euro, conchide Remus Vulpescu. De fapt, argumentația reprezentantului Hidroelectrica se constituie în replică către specialiști în insolvență care s‑au declarat contrariați de intrarea în insolvență a unei companii cu profit. „Este o măsură improvizată”, crede Victor Cionga, care se așteaptă ca România să plătească „un dublu preț, unul în bani și altul ce ține de capitalul de încredere care va fi erodat”. Potrivit lui Alexandru Elian, este „de necrezut că o companie de interes național trece prin acest eveniment neplăcut, insolvența, când statul e bine‑mersi”. S‑a creat un precedent periculos, atrage atenția specialistul în piețe de capital. „Statul promite că în toamnă, compania va fi curată, dar în mod clar intrarea în insolvență afectează alte companii, bănci, activul net contabil al companiilor care au investit în Hidroelectrica”, adaugă Elian, care nu găsește explicația alegerii insolvenței, când statul ar fi putut crea un program de restructurare. „Nu cunosc exact situația, poate că, într‑adevăr, nu exista altă alternativă, dar cum se vede din exte­rior, nu este deloc bine”, concluzionează președintele Delta Valori Mobiliare.

Mai acid, Mișu Negrițoiu, directorul general al ING România, a declarat că intrarea în insolvență a Hidroelectrica este „absolut contraproductivă” și reprezintă „o mică jonglerie dâmbovițeană”. Nici reprezentanții Fondului Proprietatea nu par să agreeze insolvența și lasă să se înțeleagă că au fost nevoiți să accepte varianta acționarului majoritar. „Noi am propus Guvernului două soluții: fie rezilierea contractelor bilaterale, fie renegocierea acestora la prețul din piață. Guvernul a venit cu planul de a declanșa insolvența și noi am mers cu acest plan. Sperăm acum că Guvernul va da dovadă de implicare și va fi responsabil”, declară Greg Konieczny, managerul FP. Fondul a fost puternic afectat de insolvența Hidroelectrica, în condițiile în care FP a fost obligat să înregistreze participația de 20% la Hidroelectrica, în valoare de 700 milioane de euro, la valoarea zero. Ceea ce înseamnă o scădere a activului net de la 3,51 miliarde de euro, la 2,77 miliarde de euro. La aceasta se adaugă scăderile acțiunilor pe bursă, de circa 8%, în câteva ședințe consecutive. „Lucrul de care mă tem cel mai mult este ca procedura de insolvență să avanseze lent, ceea ce ar crește riscurile”, mărturisește Konieczny. El își exprimă și speranța ca Hidroelectrica să iasă în câteva luni din insolvență și să fie listată la bursă, desigur, cu un CA nou și un alt manager. Reprezentantul statului, Remus Vulpescu, anunță că reorganizarea judiciară a Hidroelectrica se va încheia până la sfârșitul acestui an, iar planul de reorganizare, care va fi finalizat până la 1 august a.c., nu va cuprinde vânzarea de active ale companiei și nici disponibilizări sau tăieri de salarii. Totodată, termenul limită pentru înscrierea creanțelor este 4 august 2012, așadar atunci se vor stabilii creditorii. Nu sunt excluse surprizele.

„Cine știe, poate că Energy Holding va avea mai mult de recuperat decât statul”, afirmă un consultant care a dorit să își păstreze anonimatul. Un lucru este cert, nimeni nu mai are dispoziția de a crede pe cuvânt guvernul, oricât de optimist ar fi planul și termenul său de reorganizare a Hidroelectrica. Iar dacă vrea să redevină un partener credibil, statul nu are decât să demonstreze că soluția radicală a insolvenței a fost, într‑adevăr, cea mai bună și, deci, explicabilă.