Când se întoarce primăvara. ANM a anunțat cât mai ține vremea rea

0

Vremea s-a schimbat radical, iar România se confruntă cu un nou episod de iarnă. Ninge abundent în mai multe judeţe din ţară, iar meteorologii au emis o atenţionare cod galben şi este valabil până mâine dimineaţă. Vremea se va încălzi spre sfârşitul săptămânii, însă, vineri dimineaţa, temperaturile vor scădea până la -9 grade Celsius.

ANM a emis un cod galben de ninsoare, valabil pentru 11 judeţe din ţară. În sudul și sud-estul țării temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.

Alina Șerban, meteorolog ANM, a anunțat că, până duminică, vor fi temperaturi scăzute, însă de duminică vremea se încălzeşte şi vor fi temperaturi de peste 10 grade Celsius.

”Tot așteptăm vremea frumoasă și suntem nerăbdători să ne mai încălzim puțin, însă știm bine că anotimpul acesta este un antotimp de tranziție între iarnă și vară și în consecință, destul de capricios. Mai apar astfel de manifestări de iarnă, însă se desfășoară pe perioade mai scurte de timp, ca și în cazul de față.

La momentul acesta, întradevăr avem sisteme noroase și precipitații în toată jumătatea de sus-est a teritoriului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, mare parte a Moldovei. Vorbim în principal de precipitații sub formă de ninsoare, dar mai sunt și sub formă de ploaie cu precădere în extremitatea sudică a țării. Ninsoarea a început încă de azi-noapte, va mai ține până la noapte spre dimineață chiar.

Acest sistem se va retrage treptat, astfel încât vremea se va ameliora acest aspect, însă, acest episod a venit și cu o scădere a valorilor termice. Astăzi, de exemplu, temperaturi chiar mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă, cu 3/4/5 grade pentru sudul, centrul și estul teritoriului. De mâine se mai încălzește puțin, însă chiar și în aceste condiții, la amiază rămânem în continuare cu vreme rece în sudul și estul țării. Abia duminică vom vedea o încălzire semnificativă, atunci când maximele vor depăşi 10 grade, cam în toată ţară.

Ar fi foarte important de menţionat, că în următoarele nopţi, vremea va fi foarte rece, cu temperaturi negative în toate regiunile, atât la noapte, dar mai ales mâine noapte, joi spre vineri, cu temperaturi chiar şi în zona Capitalei, spre dimineaţă, vineri dimineaţă, de -8, -9 grade în zona periferică”, a anunţat Alina Şerban, meteorolog ANM.