Capitala a „adunat” amenzi de 1,4 mil. euro de la ANPC

O statistică a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, transmisă Business Standard, arată că dintre cele 20 milioane de euro cât însumează amenzile primite de agenţi economici din toată ţara pentru diferite nereguli, Bucureştiul însumează 7%, pe locurile imediat următoare situându-se judeţele Hunedoara şi Bihor, cu sancţiuni cumulate de peste 1,1 milioane de euro.

Neregulile depistate în judeţul Constanţa au adunat amenzi de aproape 800 mii de euro. Cele mai multe reclamaţii s-au transformat în amenzi în Bucureşti, unde au fost aplicate 1.574 de sancţiuni, în perioada mai-octombrie 2009, cea mai mare sancţiune fiind aplicată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului în Bucureşti unui producător de suplimente alimentare: peste 7.300 de euro. În urma reclamaţiilor primite, inspectorii OPC au constatat că la prepararea suplimentelor se utiliza materie primă expirată, firma comercializa produse neavizate şi suplimente alimentare cu caracteristici calitative neconforme celor declarate.

Tot în Bucureşti, cele mai multe amenzi au fost primite de sectorul produselor alimentare, unde s-au dat 718 de sancţiuni. Produsele nealimentare au primit 557 de amenzi, urmate de serviiciile alimentare cu 147 de sancţiuni şi serviciile nealimentare cu 87 de amenzi.

Printre cele mai sancţionate domenii se află şi cel al serviciilor financiare cu 38 de amenzi primite în perioada mai-octombrie 2009. La nivel naţional, cele mai frecvente abateri constatate de ANPC au fost neafişarea în magazin a codului unic de înregistrare, a telefonului consumatorului sau a datei-limită de consum pentru produsele comercializate în vrac.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed