Castig de pana la 60% pe bursa, cu risc minim

Dintre cele mai performante acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) doar vedetele  Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN) au adus câştiguri pe care s-ar fi putut paria cu succes la sfârşitul anului trecut: peste 61%, respectiv de aproape 20%.

 

De asemenea, ar fi adus câştiguri mai mari decât dobânzile, banii mizaţi în ultimele zile din anul trecut pe Fondul Proprietatea (FP, + 6,4%), SIF Moldova (SIF2, 5,1%), Banca Transilvania (TLV, 3,5%). Acestea sunt însă vedete care, deşi în atenţia permanentă a investitorilor, operează în domenii mai riscante decât utilităţile de care se ocupă TEL şi TGN.

 

Câştiguri mai mari au înregistrat şi alte acţiuni, dar mult mai riscante, ale unor companii mai mici, care au avut probleme şi acum recuperează spectaculos: producătorul de cărămizi Cemacon Zalău (CEON, 1300%) şi singurul dezvoltator imobiliar de la BVB, Impact Developer & Contractor (IMP, 128%).

 

Transelectrica (TEL) administrează monopolul tranportului electricităţii pe magistralele naţionale, iar Transgaz (TGN) are monopolul  tranportului pe magistralele de gaze naturale. Acţiunile ambelor companii de utilităţi sunt considerate  defensive, pentru că rezistă bine, sau mai bine decât celelalte, la crize, la tendinţe ostile pe piaţă şi la diferite şocuri ale mediului economic.

 

Şi într-adevăr,  într-o perioadă în care pieţele din toată lumea au suferit corecţii severe, nici  BVB a făcut excepţie, iar celelalte vedete din ringul de la Bucureşti au înregistrat pierderi pe cele aproape 10 luni scurse din acest an.

 

Dintre vedete, cel mai puţin au pierdut alte acţiuni defensive: Antibiotice Iaşi (ATB, -2,2%) şi Biofarm Bucureşti (BIO, -4,1%). Farmaceuticele, ca şi utilităţile au şanse mai mari să reziste la crize. De medicamente, electricitate şi gaze naturale este nevoie şi în criză.

 

În schimb, alte vedete au fost penalizate mai sever de piaţă: BVB însăşi şi BRD (-11,3%), Nuclearelectrica (SNN, -31%).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed